Se caută soluții pentru Liceul de Arte. Elevii nu vor mai învăța în corpul B, imobil încadrat în clasa I de risc seismic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se caută soluții pentru Liceul de Arte. Elevii nu vor mai învăța în corpul B, imobil încadrat în clasa I de risc seismic

* aceasta este soluția de compromis găsită de conducerea liceului, elevii urmând să învețe în două schimburi * Primăria promite că va sprijini cu bani liceul pentru lucrări de consolidare a clădirii

 

 

 

Miercuri, vestea că un corp de clădire (corpul B) al Liceului de Arte “Hariclea Darclee” este singura unitate de învățământ din Brăila încadrată în clasa de risc seismic I a produs un adevărat “cutremur” în rândul opiniei publice din Brăila. De atunci și până acum s-a aruncat cu declarații în stânga și-n dreapta, s-au arătat cu degetul vinovații, s-au făcut imediat întâlniri și videoconferințe pentru a analiza situația, timp în care părinții erau îngrijorați ce vor face de luni, 27 februarie, când copiii lor se vor întoarce la școală. În toată această agitație, conducerea liceului a căutat soluții temporare pentru a remedia situația, prima măsură luată fiind suspendarea activității în corpul B al clădirii, urmând ca elevii să învețe în două ture. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că va aloca fonduri de la bugetul local pentru consolidarea clădirii sau construirea unui corp nou de clădire, atât timp cât liceul vine cu un deviz privind sumele necesare pentru investiție.

 

Directorul Licelui de Arte: “Căutăm vinovați în loc să căutăm soluții”

 

Gheorghe Antonescu este director al Liceului de Arte din ianuarie anul trecut, după ce a câștigat postul prin concurs. În 2019, când la conducerea liceului se afla un alt director, s-a făcut o expertiză tehnică cu privire la structura de rezistență a corpului B, studiu pentru care Primăria a alocat peste 57.000 lei. De atunci și până în prezent nu s-a mai întâmplat nimic cu acea expertiză, însă directorul Antonescu ne-a declarat că de când a preluat mandatul caută soluții pentru a muta elevii în alte spații iar clădirea să intre în renovare. Prima mutare s-a făcut anul trecut, în octombrie, când trei clase au început să desfășoare orele la Centrul “Bunici și nepoți”, spațiile fiind puse la dispoziție de Primărie. Miercuri însă, de când Ministerul Educației a publicat lista clădirilor aparținând școlilor încadrate în clasa de risc seismic I, directorul liceului a decis ca niciunul dintre cei 400 de elevi care învățau în corpul B să nu mai pună piciorul în acea clădire, urmând ca orele să se desfășoare în două ture, dimineața și după-amiaza.

“Am senzația că lumea caută prea mult vinovații, în loc să căutăm soluții. Primii pași i-am făcut, am mutat copii. De luni, liceul va intra în săptămâna «Școala Altfel» ca să avem timp să ne așezăm cu toate. Apoi vom vedea ce e de făcut cu acea clădire. De la Primărie ni s-a spus că trebuie să facem un DALI. O să îl facem! Inițial, în octombrie anul trecut, eu am emis o solicitare către Primărie ca noi să primim un alt spațiu și apoi să facem un DALI, să începem ușor, ușor să mutăm copiii. Acum nu se mai poate ușor, ușor. Trebuie să găsim o soluție repede. Nu știm ce costuri presupune că nu sunt de specialitate, dacă mai merită investit în clădirea aceea sau trebuie alta. Dar am luat în calcul și această variantă și am discutat deja cu un proiectant să facem un DALI pentru o altă construcție. Să vedem ce ofertă de preț ne face. Abia apoi putem să discutăm cu Primăria vizavi de investiția propriu-zisă”, ne-a declarat directorul Gheorghe Antonescu.

Acesta ne-a explicat că soluția derulării cursurilor în două ture este una temporară, iar elevii de la Arte au nevoie de spații adecvate pentru a putea studia.

“Suntem un liceu cu specific vocațional. Marea problemă a noastră este că la muzică există profesorul și elevul. Nu putem să băgăm în aceeași sală, în același timp, doi elevi, de la vioară  și unul de la pian. Deci e cumplit cu spațiile. Noi acolo aveam compartimentat cumva totul ca să ne putem desfășura activitatea bine. Eu când am preluat mandatul știam că acest corp de clădire prezintă un risc că veneau reclamații de la părinți. Dar am încercat mereu să le rezolv. Corpul e curat, arată ok, am avut grijă de el că n-aveam unde să învățăm în altă parte. Vom vedea ce decizii se vor lua în continuare”, a adăugat directorul liceului.

 

Primăria promite că va susține Liceul de Arte

 

Contactat de redactorii “Obiectiv”, primarul Marian Dragomir ne-a declarat că a susținut tot timpul proiectele privind investițiile în școli, indiferent de ce unitate de învățământ a fost vorba, și va face acest lucru în continuare. Acesta ne-a precizat că în secunda în care Liceul de Arte va veni cu un deviz privind lucrările și sumele ce trebuiesc investite pentru reabilitarea corpului de clădire și Primăria va aloca bani de la bugetul local.

“Primăria acordă finanțare liceelor pe baza devizelor întocmite de un proiectant ales de liceu. Conducerea liceului întocmește un proiect cu deviz și îl înaintează consiliului local care aprobă indicatorii tehnico economici și abia apoi se acordă finanțarea.Liceul face licitațiile pentru proiectare și execuție lucrări. Banii publici se acordă doar pe această procedură la fel cum s-a făcut și la consolidarea Corpului E și la toate celelalte sume primite de liceu. Până la această dată Liceul a primit bani în 2019 și a făcut exepertiza la Corpul B dar nu a trimis către primărie niciun deviz și nicio documentație pentru alocarea banilor pentru Corpul B. Când avem acest deviz vom aloca fără probleme bani de la bugetul local”, ne-a declarat acesta.
 

De asemenea, Dragomir a mai spus că de când este primar, din 2016, a alocat Liceului de Arte aproape 3,6 milioane lei pentru lucrări de reabilitare și modernizare pentru patru corpuri de clădiri (A, C, D și E).

 

Petiție a părinților la începutul anului școlar

 

Despre situația corpului B părinții copiilor de la Arte știau de mult, motiv pentru care la începutul acestui an școlar, au lansat o petiție prin care solicitau tuturor autorităților - Primărie, Prefectură, Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației -

acordarea de urgență a unui alt imobil. “Clădirea se află într-o stare avansată de degradare ce pune în pericol viața și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice”, se preciza în petiția respectivă, o copie ajungând și în posesia redactorilor “Obiectiv”. În document părinții specificau că 400 elevi învață în corpul B, plus personal didactic și nedidactic, în total fiind 22 săli de clasă.

Directorul liceului ne-a declarat că nu știe ce s-a întâmplat cu petiția respectivă, dar că știa de existența documentului.

 

Doar la Liceul de Arte sunt probleme în cazul unui cutremur?

 

Având în vedere că în județul Brăila sunt zeci de școli, fiecare având mai multe corpuri de clădire, iar unele sunt mai vechi și de 100 de ani, nu putem să nu ne întrebăm de ce doar la corpul B al Liceului de Arte ar fi probleme? Când s-au făcut ultima dată expertize pentru toate școlile? Care au fost concluziile? Sunt toate clădirile pregătite să reziste în față unui cutremur? La toate aceste întrebări vom încerca să obținem răspunsuri. 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro