Deficit de personal în întreaga structură a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La nivel de ţară mai trebuie 20 de procurori anticorupţie la Centru şi 11 în judeţe, iar la structura teritorială Galaţi, de care aparţine şi Brăila, mai e nevoie de încă doi procurori.
Posturile sunt vacante de mai multă vreme, iar de astă dată vor fi scoase la concurs pe 3 martie.
Interviul va avea loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti, ora urmând să fie comunicată din timp candidaţilor. Selecţia este deschisă tuturor procurorilor care îndeplinesc condiţiile legislative privind organizarea judiciară.
Dosarele de candidatură, cu CV-ul care să includă traseul profesional şi un număr de trei - cinci lucrări reprezentative din activitatea anterioară şi cererea tip, trebuie depuse până pe 22 februarie, ora 16.00, la Serviciul de Resurse Umane din DNA.
Interviul vizează verificarea cunoştinţelor în primul rând din Legea 78/2000, privind sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi Legea 54/2006, privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Bibliografia şi celelalte date ale concursului pot fi consultate pe site-ul instituţiei: www.dna.ro.