Se anunţă participare numeroasă la "Let's do it, Romania!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se anunţă participare numeroasă la "Let's do it, Romania!"

Anul acesta, acţiunea "Let's do it, Romania!", ce îşi propune să desfiinţeze gropile de gunoi ilegale formate din cauza cetăţenilor lipsiţi de bun simţ, promite să fie mai reuşită la Brăila, din punct de vedere al participării voluntarilor, decât ediţia din 2010. Astfel, dacă anul trecut nu au participat decât 900 de voluntari brăileni, acum s-au înscris, numai pentru curăţenia din municipiu, 2.500 de persoane. În plus, în fiecare comună din judeţ, organizatorii au reuşit să coopeteze cel puţin 30 de voluntari.
Strângerea gunoaielor din haldele neautorizate este programată să înceapă astăzi, sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 10.00. În municipiu sunt vizate 32 de astfel de locuri unde brăilenii au aruncat tot felul de deşeuri. Acestea sunt dispuse pe şoseaua de centură, în Parcul Monument, în jurul staţiunii Lacu Sărat, pe faleza Dunării, la marginea cartierelor Chercea, Lacu Dulce şi Pisc, precum şi în zona trecerii bac Smârdan.
După cum ne-a informat Mircea Cazan, reprezentantul organizatorilor, majoritatea voluntarilor brăileni înscrişi în actuala ediţie a "Let's do it, Romania!" sunt elevi. Acestora li s-au alăturat reprezentanţi ai unor instituţii de stat, precum Jandarmeria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Primărie, dar şi din partea unor firme private, cum ar fi hipermarket-urile Metro sau Selgros. De asemenea, şi-au anunţat participarea circa 20 de organizaţii non-guvernamentale profilate pe protecţia mediului.

Şi deţinuţii de la Tichileşti participă la "Let's do it, Romania!"

Şi deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti se vor alătura echipei "Let's do it, Romania!", participând la activităţi de ecologizare a oraşului. Astăzi, 21 de persoane private de libertate, care îşi execută pedepsele la regim deschis şi semideschis, vor igieniza o zonă limitrofă a municipiului Brăila, conform indicaţiilor primite de organizatorii proiectului naţional. După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al PMT Tichileşti, Ionel Dincă, cadre didactice şi angajaţi ai unităţii şi-au manifestat dorinţa pentru a participa în calitate de voluntari în cadrul proiectului "Let's do it, Romania!".
La nivel local, acţiunea se desfăşoară în baza acordului de parteneriat încheiat între Penitenciarul Tichileşti şi Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila. Deţinuţii de la Tichileşti au participat la activităţi de ecologizare şi anul trecut. "În anul 2010, pe 25 septembrie, au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, ca voluntari, 15 persoane private de libertate din unitatea noastră.
Proiectul este o acţiune de implicare socială care îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeurilor şi aplicarea legislaţiei de mediu", a precizat Ionel Dincă.
După cum v-am informat în ediţia de ieri, la activităţile de ecologizare din cadrul proiectului "Let's do it, Romania", de astăzi, participă şi 35 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Brăila. (Alina MIHAI)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro