• poliţiştii l-au prins pe un alt brăilean, bănuit de comiterea mai multor furturi pe raza municipiului • în perioada 21 – 26 februarie, acesta a comis patru infracţiuni de furt calificat • instanţa a dispus arestarea hoţului pentru 30 de zile
Încă un suspect de furt a picat în plasa poliţiştilor. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani bănuit că, în perioada 21 - 26 februarie, a comis patru infracţiuni de furt calificat. Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 26 februarie, la ora 23.50, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe raza municipiului, pe suspectul de furt, care în urmă cu puţin timp încercase să sustragă bunuri dintr-o societate comercială din Brăila. El a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila unde, în urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, s-a stabilit că, în perioada 22 – 23 februarie, ajutat de un alt tânăr de 19 ani, a mai comis alte trei infracţiuni de furt şi o tâlhărie calificată pe raza municipiului. Prejudiciul total este de 29.400 lei.
Acesta a fost reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore pentru furt calificat şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. El a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare. Judecătoria Brăila a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Partenerul de infracţiuni, adică tânărul de 19 ani, se află deja încarcerat pentru comiterea de trafic de droguri, faţă de acesta poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie calificată.