Câţiva brăileni au protestat, duminică seara, în faţa Primăriei Brăila, împotriva prim-ministrului Victor Ponta, după scandalul apărut la nivel naţional ca urmare a acuzaţiilor ce i-au fost aduse acestuia de procurorii DNA. Trebuie precizat că întâlnirea de la Brăila nu a fost organizată în prealabil, ci a pornit spontan, ca urmare a unui mesaj postat pe Facebook de Cristian Techiu, vicepreşedinte al PNL Brăila. Astfel, timp de aproximativ o jumătate de oră, grupul format din 30 de inşi a protestat paşnic, fără a scanda, ci doar având pancarte cu mesajul: "Ponta nu ne păcăleşti! Nu mai credem în poveşti!". "Ne-am săturat să fim minţiţi, ne-am săturat să fim conduşi de persoane care nu au nimic în comun cu bunul simţ şi cu legea în România, care sfidează justiţia. Ar fi multe motive de enumerat, dar sunt un pic nemulţumit pentru că nu au venit decât puţin peste 30 de persoane. Vom încerca şi săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta) o astfel de acţiune. Probabil vor veni mai mulţi. Acest protest a fost un preambul pentru viitoarea acţiune. Problema este că foarte mulţi oameni sunt nemulţumiţi, dar nimeni nu ia atitudine", a declarat Techiu.