Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila, Alexandru Sculschi, s-a retras din funcţia de conducere şi s-a întors la catedră. După 10 de activitate în fruntea DGASPC Brăila, Sculschi spune că a venit momentul să predea ştafeta generaţiei mai tinere. Acesta va mai rămâne pe baricade până pe 4 iulie, când îi va înceta oficial raportul de serviciu, urmând ca actualul director general adjunct al instituţiei, Simona Cimpoae, să preia temporar funcţia de director general al DGASPC Brăila. Consilierii judeţeni urmează să ia act de această decizie şi să voteze proiectul în viitoarea şedinţă ordinară.
Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv" şi întrebat dacă planurile sale mai includ calitatea de funcţionar public, Sculschi a infirmat ipoteza, subliniind că nu va sta departe de copii, ci va preda filosofie şi psihologie la liceu. "Vine o vreme când trebuie să-i laşi locul altuia mai tânăr. Eu la 1 august împlinesc 65 de ani. Aşa că, în ceea ce mă priveşte, fac o mică mişcare înapoi. Şi o fac cu toată încrederea pentru că am aici o echipă managerială competentă. De aici va prelua doamna director general adjunct până la organizarea concursului. Viaţa merge înainte. De când mă ştiu am fost profesor. Catedra nu mi-am neglijat-o niciodată. Dacă până acum am predat câte două ore, acum o să-mi permit să am program întreg. Am predat filosofie la liceu şi de la anul voi preda şi psihologie. Îi voi proteja în continuare pe copii, dar de la catedră. Eu mi-am început activitatea ca profesor şi aşa o să şi închei până când voi ieşi la pensie. Un an, doi, cât o mai fi", a declarat Sculschi.
Alexandru Sculschi a fost inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila în perioada 1994-1997 şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, din partea PSD, în perioada 2000-2004. Din 2004 până în prezent, acesta a ocupat funcţia de director general al DGASPC Brăila.