Comercianţii de peşte din pieţe au primit „vizita" poliţiştilor. În urma unor controale efectuate în Piaţa Halelor, ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au depistat la o societate comercială, expusă la vânzare, cantitatea de 81 kg de peşte, specia scrumbie, pentru care reprezentantul societăţii nu deţinea documente de provenienţă.
Societatea a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, cantitatea de 17 kg de peşte, din specia biban, nu corespundea din punct de vedere sanitar-veterinar, fapt pentru care reprezentantul Direcţiei Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Brăila a procedat la ridicarea în vederea distrugerii a acestei cantităţi, urmând a fi aplicată o sancţiune contravenţională.