Născut la 5 mai 1919 în Bucureşti, Mihnea Gheorghiu a făcut studiile liceale la Craiova, cele universitare la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti şi, în 1947, şi-a dat doctoratul în litere şi filozofie. A continuat specializarea în Franţa, Italia, Marea Britanie şi SUA. În anul 1964 a devenit doctor docent. De-a lungul anilor a desfăşurat o bogată activitate didactică, fiind lector şi conferenţiar de limbă engleză la Academia de Studii Economice, profesor şi şeful Catedrei de limbă engleză la Universitatea din Bucureşti, profesor şi şef al Catedrei de teatrologie şi filmologie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A fost redactor fondator al revistei "Secolul XX" şi preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.