Mergi la conţinutul principal

Scopul opoziţiei este căderea Guvernului

"Am discutat şi avem discuţii absolut normale între partidele de opoziţie, şi cu PNL, şi cu PC. Nu va fi nicio problemă, nici din partea noastră să votăm orice fel de proiect sau moţiune ale lor, nici din partea lor să voteze moţiunea de cenzură. Scopul comun al partidelor de opoziţie este căderea Guvernului Boc şi blocarea acestor măsuri. Orice alte discuţii apărute în această perioadă sunt parazitare şi au fost făcute tocmai în scopul de a sprijini Guvernul actual şi de a arăta o disensiune care, în realitate, nu există în opoziţie", a spus Ponta.
Preşedintele PSD a mai spus, însă, că moţiunea de cenzură nu va fi semnată decât de social-democraţi. "Moţiunea de cenzură va cuprinde critica acestor legi şi motivele pentru care nu le putem accepta, iar separat, atât PSD, cât şi celelalte partide din opoziţie, sigur că vor prezenta din nou programul de măsuri alternative", a explicat Ponta. "Sunt convins că şi parlamentarii PNL şi PC şi, sigur, orice alt parlamentar care va vedea că aceste măsuri sunt împotriva alegătorilor, le vor vota", a mai subliniat liderul PSD.
Pe de altă parte, întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, privind o eventuală asumare a răspunderii de către Guvern, Ponta a răspuns că social-democraţii aşteaptă citirea pachetelor de legi în Parlament cât mai rapid, marţi sau miercuri, astfel încât să poată depune imediat moţiunea de cenzură şi, până marţea viitoare, să poată fi votată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro