Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci reprezenta, odinioară, un prim pas în cinstirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în luna august, fiind urmată de Schimbarea la Faţă a Domnului (statornicită pe 6 august) şi de venerarea Sfintei Mahrame a Domnului, cu Icoana nefăcută de mână omenească (16 august). Sărbătoarea de azi nu mai are măreţia de odinioară, fiind afectată, cu siguranţă, de căderea Constantinopolului (1453) şi transformarea Catedralei Sfânta Sofia - bijuterie arhitectonică a creştinismului timpuriu - în moschee.
Sărbătoarea Scoaterii lemnului Sfintei Cruci provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. Astfel, în fiecare an, la 1 august, o particică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul Palatului împărătesc şi purtată, cu sobor de preoţi, în procesiune, la Catedrala Sfânta Sofia, unde rămânea până pe 14 august, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor. După două săptămâni, Crucea era readusă la palat. Această rânduială se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci pe cer, când Împăratul Constantin cel Mare l-a biruit pe împăratul păgân Maxenţiu, la podul Milvius de pe Tibru (312 d.H.). Nu în ultimul rând, se comemora aflarea lemnului Sfintei Cruci, de către Împărăteasă Elena, la Ierusalim, spun izvoarele creştine.
