Scoaterea Sfintei Cruci; Sfinţii 7 Mucenici Macabei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scoaterea Sfintei Cruci; Sfinţii 7 Mucenici Macabei

Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci reprezenta, odinioară, un prim pas în cinstirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în luna august, fiind urmată de Schimbarea la Faţă a Domnului (statornicită pe 6 august) şi de venerarea Sfintei Mahrame a Domnului, cu Icoana nefăcută de mână omenească (16 august). Sărbătoarea de azi nu mai are măreţia de odinioară, fiind afectată, cu siguranţă, de căderea Constantinopolului (1453) şi transformarea Catedralei Sfânta Sofia - bijuterie arhitectonică a creştinismului timpuriu - în moschee.

Sărbătoarea Scoaterii lemnului Sfintei Cruci provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. Astfel, în fiecare an, la 1 august, o particică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul Palatului împărătesc şi purtată, cu sobor de preoţi, în procesiune, la Catedrala Sfânta Sofia, unde rămânea până pe 14 august, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor. După două săptămâni, Crucea era readusă la palat. Această rânduială se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci pe cer, când Împăratul Constantin cel Mare l-a biruit pe împăratul păgân Maxenţiu, la podul Milvius de pe Tibru (312 d.H.). Nu în ultimul rând, se comemora aflarea lemnului Sfintei Cruci, de către Împărăteasă Elena, la Ierusalim, spun izvoarele creştine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro