Ne-am intrebat adesea ce presupune a invata pentru a doua zi la scoala. Ce vor profesorii? Elevi care sa reproduca lectia cu fiecare cuvint pentru a demonstra ca si-au dat interesul sa invete, care sa nu inteleaga pe moment pentru ca vor avea timp sa realizeze mai tirziu ce inseamna toate acele cuvinte, elevi care sa invete la fiecare materie asemeni unor roboti: semne, calcule, notiuni de care probabil nici nu vor mai auzi?! Din pacate dragi profesori, astfel de elevi au devenit o specie rara in ultimii ani, "exemplarele” ramase recunoscindu-se dupa izolarea fata de grup, predominind in special in scolile generale. Sint de apreciat cei care reusesc sa-si faca un program si sa-l respecte, avind astfel timp atit de scoala, cit si de petrecerea timpului liber intr-un mod placut, alaturi de alti colegi, prieteni, dar din pacate nu multi se gindesc la o astfel de solutie. Singura modalitate aleasa de elevi pentru a face fata programului scolar pare a fi aceea de a scrie in pauze pentru orele de a doua zi, de a citi lectia la anumite materii in locul memorarii ei si de a se ruga sa nu fie ascultati decit in zilele in care se simt stapini pe ceea ce stiu. In alta ordine de idei, observam sau auzim pe zi ce trece de elevi care se fac nevazuti de la ore, preferind o absenta in locul unei lebede in catalog, elevi carora li se da o nota mica pentru ca au vorbit in timpul orei sau nu au venit imbracati in uniforma sau elevi care sint dati afara de la ore pentru ca anumiti profesori nu sint in stare sa impuna respect in fata propriilor elevi. Dar despre asta este vorba: pe linga cunostintele pe care le detine un cadru didactic, rolul lui este sa se adapteze in functie de elev, sa ii poata capta atentia prin ceea ce spune si sa-l determine sa invete la materia respectiva, presupunind ca elevul nu da dovada de foarte mult interes. Bineinteles ca si elevul are datoria sa coopereze si sa se poarte respectuos intr-o asemenea institutie - regula care se cam incalca - sa asculte de ce i se spune, fara a avea o atitudine refractara, dar nu este acesta un fenomen care ar trebui sa-i bucure pe profesori si parinti? Copilul, care pina mai ieri se plingea doamnei invatatoare ca X coleg i-a luat creionul, astazi este capabil (fara sa luam in considerare "criza adolescentina”) sa sistematizeze informatiile primite, sa aleaga ce e bine pentru el si ce nu este, ce ii place si ce nu, si chiar daca de cele mai multe ori greseste, faptul ca incepe sa filtreze - ceea ce aude si vede - prin propria-i minte este un lucru pozitiv, o evolutie. Din pacate scoala inca mai indeamna la principiul "crede si nu cerceta", limitindu-i astfel pe cei ce o urmeaza prin neacordarea sansei de a-si exprima liber opiniile, priveste partea negativa a acestui aspect si anume razvratirea tinerilor, obraznicia lor poate; dar nu este acesta scopul scolii: de a forma personalitatea elevului, care dupa ce va pasi pragul ei pentru totdeauna va fi capabil sa ia propriile lui decizii, dind dovada astfel de siguranta de sine? Personal, imi este mila de acei elevi "model", din ce in ce mai rari, asa cum am spus mai sus, de viitorii oameni pasivi care cu greu vor lua o decizie, in ciuda culturii lor generale si in acelasi timp ii respect pe domnii profesori care "prelucreaza” elevul si il fac sa se descopere pe sine insusi prin ceea ce stie.
