"Aceasta idee mi-a venit dupa ce am vazut-o pusa in practica la o scoala din Bucuresti. Cum in ultima perioada a existat o preocupare sporita pentru diminuarea violentei din scoli, am pus in discutia comitetului de parinti problema supravegherii elevilor si am propus trei variante. Sa angajam un paznic, lucru care era aproape imposibil pentru ca nu este postul prins in schema si Primaria nu ne mareste bugetul, sa angajam serviciile jandarmilor, ceea ce ar fi insemnat intre 10 si 12 milioane de lei lunar, bani care ar trebui luati din fondul comitetului de parinti, si acest sistem de supraveghere video cu 15 camere. Impreuna cu alti trei parinti din comitet, Marian Toader, Paul Purcaroiu si Zamfira Stanescu, am facut studiul de fezabilitate si am inceput sa achizitionam cele necesare pentru instalatie. Am cheltuit aproximativ 200 de milioane de lei, insa ne-am bucurat de sponsorizari consistente, am platit doar zece camere din 15, restul fiind sponsorizare, ca si manopera de instalare, iar restul preturilor le-am negociat la singe", a explicat directorul Victor Buzea.
Practic, introducerea acestui sistem de supraveghere a dus la cresterea responsabilitatii copiilor fata de modul in care se comporta in scoala, au constientizat ca mai devreme sau mai tirziu raspund pentru actele de indisciplina pe care le fac, persoanele straine nu mai pot intra in scoala fara sa se afle, nu mai sint intirzieri ale cadrelor didactice la ore, nu mai chiulesc nici elevii de la ore ca sa se joace prin curte sau pe holuri. "In nici un caz insa, aceasta instalatie nu se substituie profesorului de serviciu, iar paznicii de noapte isi fac mai bine datoria cind se stiu si ei supravegheati de camere", a mai spus prof. Victor Buzea.