Schimbarea lui Nechita, «un act de perversitate politică majoră» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Schimbarea lui Nechita, «un act de perversitate politică majoră»

Consilierul local municipal PNG Ionel Alexandru a criticat ieri în termeni foarte duri ultimul episod în care atribuţiile vicepreşedintelui CJ Brăila Ovidiu Nechita (PNL) au fost limitate, precum şi faptul că în şedinţa din 25 august se intenţionează eliminarea acestuia de pe funcţie. Plecând de la ideea că liberalii şi pesediştii au colaborat şi au fost aleşi de către brăileni în egală măsură, în timpul alegerilor locale din 2012, consilierul este de părere că liberalii au tot dreptul să îşi menţină poziţiile cheie în administraţie. "Situaţia actuală de la Consiliul Judeţean cu aşa-zisele proiecte de schimbare a conducerii, mă refer la acţiunea de înlăturare a vicepreşedintelui Nechita pentru data de 25 august, mi se pare un act de perversitate politică majoră. Cred că e o remanenţă comunistă ideea aceasta că dacă a picat cineva dintre ai noştri trebuie să fie adus neapărat tot unul dintre noi. Mă refer la cei de la PSD care vor să facă o astfel de înlocuire. Problema este în felul următor: în alegerile din 2012, la cele locale, dar şi la parlamentare lumea a votat USL-ul. În mod normal, când s-a făcut împărţirea, unul dintre parteneri - în cazul de faţă liberalii -, au primit anumite funcţii şi mi se pare normal ca acestea să fie păstrate până la încheierea mandatului. Nu că iau eu apărarea liberalilor că, vorba aceea, nu sunt de la liberali, dar nu e corectă schimbarea acestuia, cu atât mai mult ciuntirea atribuţiilor sale prin prezenta hotărâre după suspendarea preşedintelui Consiliului, domnul Bunea. Acest lucru mă face să iau atitudine ţinând cont de faptul că în alegerile parlamentare am contribuit şi noi la victorie conform unui acord pe care l-am avut cu USL-ul", a declarat Alexandru. Acesta a mai anunţat că susţine în totalitate iniţiativa PDL-ului de a contesta cele întâmplate în şedinţa din 18 august a CJ Brăila.
Totodată, liderul PNG Brăila a ţinut să facă un comentariu şi în legătură cu intervenţia recentă a deputatului Cristian Rizea în legătură cu tensiunile din interiorul organizaţiei, privind demisia lui Gheorghe Bunea Stancu. "Domnul deputat Rizea spunea că cei care au afaceri cu statul să dea un pas înapoi. Eu aş spune că cei care au conflict cu statul ar trebui să facă un pas înapoi. În mod normal cei care sunt puşi sub acuzare ar trebui să îşi definitiveze poziţia. Mă refer la domnul Bunea şi domnul Florin Mija. Chiar dacă mergem pe prezumţia de nevinovăţie până la o hotărâre definitivă, totuşi planează asupra întegii organizaţii a PSD-ului această situaţie în care se află cei doi. Ăsta e un un lucru irefutabil, nu poate fi dat la o parte sub nicio formă. Din acest punct de vedere, eu cred că în primul rând vicepreşedintele Nechita ar trebui să îşi păstreze funcţia, dar să şi preia, conform votului din 2012, atribuţiile preşedintelui suspendat", a conchis sursa citată.

Şedinţa CJ din 25 august: mai întâi jos Nechita şi abia apoi treburile judeţului

Conform ordinii de zi remisă redacţiei după două zile de aranjamente de culise, consilierii judeţeni vor supune la vot pe data de 25 august eliberarea din funcţia de vicepreşedinte a liberalului Ovidiu Nechita. Nu mai puţin de patru puncte ale ordinii de zi alcătuiesc scenariul mazilirii vicelui liberal şi "desemnarea unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila în vederea exercitării atribuţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, cu caracter temporar, pe perioada suspendării de drept a mandatului de preşedinte al domnului Gheorghe Bunea Stancu". Proiectele amintite vor fi supuse dezbaterii miniparlamentului judetean la proxima întâlnire, respectiv în prima zi a săptămânii următoare, în ciuda faptului ca secretarul judetului, Nicu Filote anunţa în urmă cu câteva zile că şedinţa va avea în vedere doar o rectificare bugetară şi nimic mai mult. De altfel, subiectul rectificării, precum şi o informare privind execuţia bugetului propriu al judeţului în trimestrul al doilea întregesc tabloul şedinţei de luni, asta după ce în proiectul iniţial al hotărârii lipseau cu desăvârşire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro