* ofițerul Dănuț Saghin, fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, împuternicit pe funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, a ieșit la pensie * nu se știe încă cine îi va lua locul, însă problema este că Poliția Brăila a rămas doar cu ofițerul Condruz la conducere
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a rămas cu un singur adjunct, care a preluat și atribuțiile de inspector șef. Fostul șef al Serviciul Investigații Criminale (SIC), împuternicit pe funcția de adjunct, a ieșit la pensie. Potrivit informațiilor transmise de anumite surse, comisarul Dănuț Saghin a cerut pensionarea, informația fiind confirmată de reprezentanții IPJ Brăila. „Adjunctul împuternicit al IPJ Brăila și-a încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie”, am fost informați ieri de IPJ Brăila.
Am întrebat cine va prelua funcția de conducere, însă nu ni s-a comunicat încă un răspuns în acest sens.
De la jumătatea lunii decembrie 2018, comisarul Dănuț Saghin, șeful SIC, își desfășura activitatea ca și adjunct pe Investigații Criminale al șefului IPJ. Saghin a fost împuternicit pe funcție, pentru 6 luni, ulterior fiind prelungită împuternicirea.
Reamintim că, în martie 2017, cms. șef Dănuț Saghin, împuternicit anterior pe funcția de șef al SIC, după de cms. șef Marcel Drăgan a ieșit la pensie, a fost declarat admis la concursul susținut pentru ocuparea acestui post. La data de 30 martie, Saghin a susținut proba interviu din cadrul examenului pentru ocuparea funcției de șef al SIC și a fost declarat admis. Ofițerul este caracterizat de colegi ca fiind un judiciarist complet, specialist în marea violență (omoruri, violuri, tâlhării etc.). “Este cel mai potrivit pentru postul de adjunct. Dănuț Saghin lucrează de 25 de ani doar în Judiciar. Când alți specialiști greșeau cercetarea la fața locului, era chemat el pentru refacerea cercetării. Merită această funcție, de adjunct al șefului IPJ”, ne-a declarat atunci un polițist din cadrul la IPJ Brăila. Numai că, între timp, Saghin a decis să iasă la pensie.
Problema este acum că IPJ Brăila a rămas cu un sigur adjunct, respectiv cms. șef Dorin Valentin Condruz, cel care a preluat și atribuțiile de inspector șef, asta după ce ofițerul
Adrian Glugă, care, din 8 februarie 2016, a fost promovat în funcția de inspector șef al IPJ Brăila, a fost detașat la conducerea altor inspectorate din țară, acesta fiind acum la IPJ Constanța.