Sorin Cârţu, director tehnic, şi Emil Săndoi, antrenor principal, au fost prezentaţi oficial de către clubul de fotbal CS Universitatea Craiova, miercuri, într-o conferinţă de presă, după ce tehnicianul Ionel Gane a fost demis din cauza rezultatelor slabe ale echipei.
Cârţu a precizat că şi-a dat acordul, împreună cu Săndoi, pentru o perioadă de 22 de luni la cârma Universităţii. Sper să o prelungim, pentru că suntem oameni ai Craiovei şi am dat tot ce am putut pentru echipă şi pentru oraş. Este o situaţie grea, ne aflăm pe ultimul loc, dar sper să ieşim cât mai repede din ea şi în funcţie de cât repede vom reuşi ne vom putea gândi şi la alte poziţii, a afirmat Cârţu.
Sorin Cârţu a subliniat că deşi au titulaturi diferite, el şi Emil Săndoi se află pe picior de egalitate în ceea ce priveşte implicarea la echipă şi responsabilităţile.
Ultimul loc, fără victorie
Antrenori secunzi vor fi Ionuţ Moşteanu şi Adrian Popescu, dar acesta din urmă se va alătura staff-ului peste două săptămâni, după ce îşi va încheia contractul în Arabia Saudită. Antrenor cu portarii va fi în continuare Silviu Lung senior.
CS Universitatea ocupă ultimul loc (18) în clasament, cu doar două puncte în şase etape.
Ionel Gane nu mai este de marţi antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, conducerea clubului şi tehnicianul hotărând, de comun acord, încetarea colaborării, a anunţat site-ul nou-promovatei, aflată în acest moment pe ultimul loc în Liga 1.
Gane pregătea echipa de la începutul lui iunie, imediat după accederea pe prima scenă. Formaţia a acumulat doar 2 puncte în cele 6 etape disputate din Liga 1. În ultima rundă, ea a fost învinsă în deplasare cu 5-0 de Astra Giurgiu.
Sursa foto: sportingorj.ro