• după acuzaţiile dure ale primarului Marian Dragomir la adresa liberalilor pe tema terenului de peste 1.300 mp din centrul vechi, la cumpărarea căruia municipalitatea s-a împotmolit, preşedintele PNL, Alexandru Dănăilă a venit cu alt şir de atacuri • liberalul îl acuză pe primar că, după ce a ratat ocazia de a-şi manifesta dreptul de preempţiune pentru acel teren, a încercat să le “bage pe sub nas” consilierilor un proiect ilegal • mai mult, Dănăilă cataloghează atacul primarului la adresa PNL-iştilor drept pueril şi ridicol • de cealaltă parte, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că Primăria a procedat corect şi că acel teren ar trebui să ajungă la municipalitate, având destinaţia de parc
După ce primarul Marian Dragomir i-a acuzat pe liberali că s-au aflat în spatele multor afaceri imobiliare necurate din oraşul nostru, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a ţinut să vină cu o replică şi să puncteze că, în opinia sa, edilul-şef “se umple de ridicol”. Dănăilă s-a arătat ferm convins că proiectul propus de administraţia PSD la cea mai recentă şedinţă de îndată a CLM privind acceptarea preţului de 165.000 euro pentru cumpărarea terenului de 1.326 mp din Calea Galaţi nr. 2 (în spatele Muzeului “Carol I”), pe care consilierii PNL Brăila nu l-au girat, a fost unul total netransparent şi ilegal.
„Prins cu «ocaua mică», pentru modul lipsit de transparenţă şi care ridică serioase suspiciuni, în care a gestionat tentativa de achiziţie a celor peste 1.300 de metri pătraţi de teren de pe Calea Galaţi nr. 2, situat lângă clădirea Muzeului Brăilei «Carol I», primarul Marian Dragomir se încurcă în argumente lipsite de fundament şi recurge la atacuri nedemne de poziţia pe care o ocupă. Într-un răspuns dat pe o reţea de socializare la întrebările concrete şi directe pe care Partidul Naţional Liberal le-a ridicat pe marginea acestui subiect, primarul Dragomir şi-a pierdut de tot busola. Nu are nici o justificare pentru faptul că Primăria nu a exprimat dreptul de preempţiune pentru achiziţia terenului şi s-a răzgândit după trei zile, nu poate să explice de ce a ascuns acest lucru Consiliului Local Municipal şi se ascunde în spatele unor argumente care arată o crasă lipsă de maturitate şi incapacitate de a lua decizii: azi nu vrem, mâine, ne mai gândim! Bun model pentru un edil al unui oraş de dimensiunea Brăilei! Dovadă de multă maturitate, experienţă şi viziune!”, a comentat Dănăilă, iritat de atitudinea lui Dragomir.
Acesta susţine că primarul a demonstrat un comportament sfidător la adresa consilierilor locali aleşi de brăileni, prezentându-le la mapă documente expirate, pe care nu le-ar fi putut vota cu conştiinţa împăcată.
„Şi «scapă» domnul Dragomir, încolţit de realitate, ceea ce reprezintă fundamentul problemei: terenul în cauză e spaţiu verde şi aşa se doreşte să rămână. Atunci de ce, domnule Dragomir, l-aţi încadrat şi l-aţi evaluat la teren construibil, la un preţ mult mai mare decât cel cu destinaţia de spaţiu verde? Spuneţi că pe mandatul dumneavoastră nu se vor face «golănii imobiliare»! Cum rămâne, atunci, cu supraevaluarea acestui teren, motivul pentru care noi, liberalii, am refuzat să aprobăm sumele de achiziţie, deşi am fost de acord şi cu procedura de cumpărare, precum şi cu exercitarea dreptului de preempţiune? Domnule primar, ipocrizia şi lipsa de asumare vă acoperă de ridicol! Criticaţi orice demers al opoziţiei, deşi unul cum este acesta vă pune deoparte de pericolul de a da cu subsemnatul! Măcar nu vă mai ascundeţi: asumaţi-vă că sunteţi urmaşul fidel al lui Bunea Stancu, care nici el nu suporta opoziţia, şi nu vă mai chinuiţi să vă construiţi imaginea unui lider democrat şi transparent!”, mai adaugă Dănăilă.
«Vă place, domnule Dragomir, cum arată oraşul în care trăiţi?»
Preşedintele PNL Brăila susţine că primarul a încercat să împroaşte cu mizerii în liberali fără niciun drept, doar pentru că nu au fost de acord „să voteze un matrapazlâc”.
„Aruncă primarul cu tot felul de acuzaţii, cu tot felul de aluzii penibile. Dacă ne-am coborî la nivelul propus, ar trebui să îl întrebăm şi noi pe Marian Dragomir dacă îşi aminteşte câţi oameni şi-au pierdut terenurile sau au fost mutaţi pentru ca firma «Concivia» a lui Bunea Stancu să construiască un magazin, coordonat de actualul primar? Am putea să ne amintim şi noi de tot felul de asocieri dubioase din curtea PSD şi a lui Marian Dragomir, dar nu o facem. Pentru că noi credem că altele sunt lucrurile pentru care trebuie să răspundă cu subiect şi predicat, şi nu cu vorbe învelite în fum, la un an de la preluarea mandatului, actualul primar: Vă place, domnule Dragomir, cum arată oraşul în care trăiţi? Vă place, domnule Dragomir, să conduceţi pe Calea Galaţi? Vă plac străzile pline de gropi? Vă place mizeria de la ghenele de gunoi? Vă place mirosul din oraş? Vă place câte locuri de muncă noi au fost create în ultimul an? Vă place că terenul dintre Brăila şi Galaţi nu este în niciun fel în beneficiul brăilenilor? Vă place lipsa de perspectivă pentru tineri? Vă place falimentul firmelor brăilene şi vă plac salariile mici ale locuitorilor oraşului? Vă place cum arată faleza Dunării? Vă plac oportunităţile de petrecere a timpului liber? Sunteţi mândru, domnule Dragomir, de ce aţi făcut într-un an pentru comunitatea pe care o conduceţi?”, a conchis Dănăilă.
Chiriac: «Discuţia dintre mine şi primar a avut loc după ce Primăria a anunţat că nu îşi exprimă dreptul de preempţiune»
Şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a comentat, în cadrul unei conferinţe de presă subiectul terenului din spatele Muzeului “Carol I” pe care municipalitatea încearcă să îl achiziţioneze, deşi există deja un antecontract semnat între proprietar şi interlopul Marian Dănuţ Soare. Acesta susţine că este de acord cu demersul Primăriei de a cumpăra acel teren pentru a-i menţine destinaţia de parc, cu atât mai mult cu cât iniţiativa a venit în urma unei discuţii cu el.
„Susţin primarul! Din punctul meu de vedere, personal, acest teren trebuie să fie al municipalităţii. Şi poate deveni un subiect viitor. Este spaţiu verde acolo şi poate deveni un parc. De ce nu? (...) Discuţia dintre mine şi domnul primar a avut loc după ce Primăria - nu ştiu, sau funcţionarii publici, pentru că până la urmă suntem şi noi oameni şi mai avem scăpări -, a dat primul răspuns că nu îşi manifestă dreptul de preempţiune. Şi dintr-o discuţie în alta am văzut acel teren şi l-am întrebat: «domnule primar, nu e bine?». A spus că e foarte bine şi domnul primar a luat hotărârea de a-şi manifesta dreptul de preempţiune. E foarte simplu!”, a afirmat Chiriac.
Acesta a punctat că i s-a părut normal ca Primăria să fie cea care să demareze acest demers, chiar dacă Muzeul este o instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Chiriac a punctat că nu şi-ar dori o extindere a muzeului, ci mai degrabă realizarea unui parc în zona respectivă.
„Este în centrul istoric şi terenul trebuie să fie al municipalităţii, al nostru, al tuturor. Dar dacă lucrurile relatate de domnul primar sunt adevărate - şi cu siguranţă, eu cred că sunt adevărate -, că promisiunea de vânzare a fost semnată (n.r. - între proprietar şi familia Soare) în ianuarie, iar dreptul de preempţiune al Primăriei a venit cu luni de zile după, acest lucru înseamnă că opoziţia are o problemă”, a conchis sursa citată.