Scandalul Chivu vs Ardeleanu, faza ordine de protecție | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandalul Chivu vs Ardeleanu, faza ordine de protecție

”M-a lovit, am căzut jos… Problema este că am fractură cominutivă de cap humeral stâng și necesită operație... Ce să zic, așa consideră ei să se poarte cu jurnaliștii”, afirmă Cătălin Chivu (foto stânga) • de cealaltă parte, Nicu Ardeleanu susține că Mi-a lovit fiul și nu-mi vine să cred că am ajuns să trăim așa ceva în orașul Brăila” • poliția a eliberat trei ordine de protecție și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și hărțuire

 

În urma incidentului cu iz sulfuros din data de 7 septembrie a.c., ”polițiștii au luat măsuri conform Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, pentru a aduce la cunoștința celor trei victime dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu și au constatat existenţa riscului iminent, pe baza evaluării situaţiei de fapt, care a rezultat din completarea formularului de evaluare a riscului iminent.
Astfel, au fost emise trei ordine de protecție provizorii, unul împotriva bărbatului de 58 de ani (Nicu Ardeleanu-n.n.) și două împotriva bărbatului de 56 de ani  (Cătălin Chivu-n.n.)”,
după cum rezultă dintr-un comunicat trimis presei. Mai exact, Chivu este acuzat de hărțuire și agresiune de către Nicu Ardeleanu și fiul său de 22 de ani, vânați în trafic, după cum rezultă din filmulețul dat publicității de ziarul ”Obiectiv” și nu numai. Din filmulețul respectiv rezultă că ”jurnalistul” Chivu, susținător al PNL, a oprit lângă mașina lui Ardeleanu (membru PSD) care împreună cu fiul său remediau o pană, în miezul zilei. Care era subiectul de presă care să justifice filmarea de către Chivu, plus injuriile ”Văcaru cu fi-su”, ”mă, bețivule”? Era cumva mașina furată? Era cumva Ardeleanu cu vreo gagică pe bancheta din spate? Nu! Și-atunci, nu pute a provocare grosieră? Astfel, cei doi au solicitat ordine de protecție împotriva lui Chivu. La rândul său, fostul șef al Poliției brăilene, pensionat, care mai nou și-a făcut un site ”El Comandante” ,l-a acuzat pe fermierul Nicu Ardeleanu că ar fi sărit la el la bătaie: ”M-a lovit, am căzut jos…
Problema este că am fractură cominutivă de cap humeral stâng și necesită operație... Ce să zic, așa consideră ei să se poarte cu jurnaliștii”. Cu alte cuvinte, Chivu în vârstă de 56 de ani care s-a antrenat o viață cât a fost în Poliție, care s-a antrenat inclusiv la FBI pe unde a ajuns, care a fost și-n Kosovo, este doborât cu o lovitură de pesedistul fermier Nicu Ardeleanu, 58 de ani. Penibil pentru Chivu care înseamnă că după atâta experiență nici nu a învățat cum să cadă?! Jenant! E greu de crezut, astfel că mult mai probabilă pare varianta lui Ardeleanu: Mi-a lovit fiul și nu-mi vine să cred că am ajuns să trăim așa ceva în orașul Brăila.” Fermierul susține că are probe că jurnalistul milițian pensionat, Chivu, a urcat în mașina sa nevătămat: ”Cât de diabolic poate fi un om care încearcă să-și rupă mâna singur și apoi acuză altă persoană”. În aceste condiții, dacă Poliția chiar vrea să lămurească acest incident dubios, cu impact major în comunitate, ar trebui să-i supună unei expertize medico-legale pe toți cei implicați. În fond, dacă a lovit atât de puternic, Nicu Ardeleanu ar trebui să aibă niște semne, dacă a dat cu pumnul, cam cum are ”victima” Chivu la mâna stângă, aia accidentată, numai că semnele erau, culmea, înainte să ia bătaie.

 

Chivu, în echipa de control a DVS?

Reamintim că pe data de 7 septembrie, în jurul prânzului, Cătălin Chivu, însoțit de medicul veterinar Florin Dumitrescu (foto dreapta), se îndrepta spre Însurăței ”ca să filmeze oile” în legătură cu cazul trasportului ilegal depistat cu o zi înainte. Pe drum l-a văzut pe Nicu Ardeleanu care împreună cu fiul său reparau o pană la autoturismul propriu. Chivu a oprit, a început să-l fimeze pe Ardeleanu folosind un limbaj neadecvat, fără nicio legătură cu jurnalismul, după care a izbucnit scandalul: ”Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, de 56 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că, în zona intersecției DC 9 cu DE 584, ar fi fost agresat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv în alveola dinspre DC 9 către DE 584, unde au identificat bărbatul de 56 de ani, care a sesizat că, în timp ce filma, ar fi fost agresat de un alt bărbat, de 58 de ani, din Brăila.
De asemenea, bărbatul de 58 de ani și fiul său de 22 de ani au sesizat că ar fi fost agresați de bărbatul de 56 de ani. Persoanele implicate s-au deplasat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și hărțuire”,
după cum susține comunicatul Poliției.

Că politicul și-a băgat coada adânc în instituții o demonstrează și alt fapt. În mașină cu  jurnalistul milițian pensionat susținător al PNL se afla, conform unor surse de încredere, Florin Dumitrescu, medic veterinar la DSV și membru PNL. După  propriile declarații, Chivu se îndrepta spre Însurăței pentru o filmare. Este clar că era vorba despre cazul Însurăței, aflat acum în cercetare de către DSV. Reamintim că vineri, 6 septembrie, în jurul orei 15.30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Însurăței a oprit pentru control un TIR suspect, plin cu animale, care venea din județul Călărași și se deplasa către orașul Însurăței. În interiorul TIR-ului se aflau 97 de capete ovine, iar transportatorul nu deținea documente sanitar-veterinare care să ateste originea, destinația și starea de sănătate a animalelor. Cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” va solicita un punct de vedere oficial de la conducerea DSV cu privire la această atitudine cel puțin neprofesionistă a medicului Dumitrescu, care, se pare, mergea în control cu fostul polițist Chivu ca să filmeze ziaristul Chivu.  

 

Incidentul provocator seamănă cu ce s-a întâmplat în campania de la locale și europarlamentare

Demn de reamintit este și faptul că în noaptea dinaintea încheierii campaniei electorale pentru locale și europarlamentare s-a derulat un incident la fel de dubios care a rămas în aer, deși s-au făcut plângeri la Poliție. Mai exact, orașul a fost împânzit cu materiale negative despre administraţia condusă de primarul Marian Dragomir şi Francisk Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean, precum și despre europarlamentarul Mihai Tudose. Mai mult, au fost împrăștiate prin cartiere cruci și coroane funerare cu mesajul „pe 9 iunie vă îngropăm!”. Pe cruci au fost scrise numele primarului Marian Dragomir și al președintelui CJ Francisk Chiriac, ceea ce este de neimaginat într-un stat democratic, în 2024. Acțiunea a pornit în jurul orei 23.30 și, cum era de așteptat, autorii au fost prea lași ca să și-o asume. Referitor la incident, liberalii au recunoscut că în acea noapte au împărțit pliante, dar că în seara incidentului, primarul şi viceprimarul Jantea ar fi fost cei care ar fi agresat un grup de tineri PNL care făceau campanie, la miezul nopții. După acest incident, corul bocitoarelor PNL a afirmat că primarul ar fi agresat niște copii (în vârstă de 29 de ani -n.n.). Episodul seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat acum și cu agresarea ”jurnalistului” Cătălin Chivu. Ambele evenimente sunt o premieră pentru Brăila și există șanse mari să continue astfel de hărțuieli dacă Poliția brăileană nu-și face treaba și nu dă soluții în astfel de cauze – INDIFERENT CINE ESTE DE VINĂ - care pun sub semnul întrebării siguranța cetățenilor, care pot deranja la un moment dat potentații zilei. În acest context, ziarul nostru va trimite adrese oficiale către IPJ Brăila, IGPR și Ministerul de Interne. Nu de alta, dar vin două campanii electorale importante și fiecare cetățean are dreptul la propriile simpatii sau antipatii politice, dar de aici și până la amenințări, hărțuiri și înscenări e cale lungă. (Vom reveni)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro