Incidentul s-a petrecut in seara zilei de 29 septembrie 2008, pe strada Enachita Vacarescu, unde locuieste inculpatul. Potrivit acuzarii, in jurul orei 20.00, Viorel Chirila, aflat sub influenta alcoolului, a iesit din curte, cu cate un topor in mana si a inceput sa-i injure pe mai multi vecini, fara a fi provocat. Respectivii efectuau in acel moment lucrari la un sant de canalizare. Suparat foc, Chirila a aruncat unul din topoare catre casa lui Ion Gurea, spargandu-i doua geamuri de la garaj. Un alt vecin, Ioan Timuc, a incercat sa-l imobilizeze si sa-l trimita acasa, insa scandalagiul a revenit la scurt timp, aruncand si cel de-al doilea topor catre gospodaria lui Gurea. In acel moment, prin dreptul casei inculpatului a trecut Catalin Stefanescu, alt vecin, care se afla la volanul masinii sale Renault, impreuna cu sotia si cu cei doi copii (din care unul de doar 1 an si 8 luni). Chirila a deschis portiera masinii si l-a salutat, insa a mers apoi in curte si a revenit cu o bata de doi metri. Agresorul a lovit portiera masinii vecinului, bata rupandu-se, moment in care soferul, panicat, a demarat in tromba, mai ales ca avea copiii cu el. Inculpatul a aruncat dupa el cu jumatatea batei ramase in mana lui, batul spargand luneta si improscandu-i cu cioburi pe membrii familiei Stefanescu.
Nici cand si-a facut aparitia un echipaj de politie, scandalagiul nu s-a linistit. A urcat pe masina IPJ (Loganul B-51-VFS), a lovit cu picioarele capota, parbrizul si plafonul acesteia, provocandu-i distrugeri, apoi a fugit in curte. Mai mult, el a scos poarta din fier de la strada, din balamale si a aruncat-o catre autoturismul politiei. Chirila a fost oprit de catre luptatorii DPIR sositi in ajutorul colegilor, condus apoi in Arestul IPJ. Oamenii legii precizeaza ca agresorul a provocat ambelor masini distrugeri de aproape 7.500 de lei. Ion Gurea si-a retras plangerea penala formulata, stiind cu cine are de-a face. Mai trebuie precizat ca Judecatoria Braila a emis pe numele scandalagiului mandat de arestare preventiva, insa acesta a fost pus in libertate de catre instanta superioara.