• în weekend, poliţiştii şi jandarmii au dat o raită prin locurile de distracţie, au legitimat peste 30 de persoane, şi au dat amenzi usturătoare
Duminică, poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmii, au acţionat în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă. S-au desfăşurat acţiuni în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar, precum şi în pieţe şi oboare, pentru combaterea infracţiunilor.
Echipele participante au controlat 11 societăţi comerciale, au legitimat 33 de persoane şi au verificat 33 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.450 lei, dintre care 10 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol şi 1 la Legea 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.