Persoanele care au ieşit la plimbare pe Calea Călăraşilor, duminică seara, au avut parte de un "spectacol" cu înjurături. Scandalagiii erau patru tineri care s-au cinstit bine cu alcool şi au început să înjure în stânga şi în dreapta, fiind potoliţi de jandarmi.
Duminică, în jurul orei 19.30, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare pe Calea Călăraşilor a observat patru persoane care consumau băuturi alcoolice şi adresau injurii, indignând trecătorii. Forţele de ordine i-au identificat pe cei în cauză şi le-au adus la cunoştinţă că faptele lor constituie contravenţie, mai ales că în acea zonă se aflau mulţi trecători. "Celor patru, ce au vârste cuprinse între 17 şi 28 ani, le-au fost aplicate amenzi în cuantum de 900 lei", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
În aceeaşi seară, în jurul orei 22.30, un echipaj de intervenţie al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila a intervenit în aplanarea unui conflict spontan, produs între doi bărbaţi, tot pe fondul consumului de alcool. Cei doi amici, Cristian G., de 18 ani şi Andrei L., de 19 ani, au început să se lovească reciproc, în apropierea unui chioşc din cartierul Progresul. După ce au aplanat situaţia conflictuală, jandarmii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi, cu câte 200 lei.