Scandal pe tema pensiilor pentru parlamentari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandal pe tema pensiilor pentru parlamentari

De la revenirea din vacanţă, parlamentarii au, parcă, o singură grijă: să obţină aprobarea pensiilor speciale pentru ei. Dacă merită sau nu, e altă poveste, mai ales că printre deputaţi sunt destui cei care în aproape două decenii de mandat nu s-au remarcat decât prin discreţie. Adică nu au făcut, practic, nimic.
Dar, plenul reunit al Camerei deputaţilor şi Senatului a decis ieri să retrimită la comisia de specialitate, pentru două săptămâni, cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis pe proiectul legii privind indemnizaţiile speciale pentru parlamentari. Cel care a cerut acest lucru a fost liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, Marian Neacşu.

Explicaţiile PSD

„Motivaţia pentru care am cerut retrimiterea la comisie este că util e ca acest proiect legislativ să mai aibă cel puţin o adăugire, aceea a fost o preocupare constantă din partea grupului nostru, se referă la durata de când se intră în indemnizaţie. S-au vehiculat la început şase luni, apoi şase luni în mai multe mandate, apoi şase luni de-a lungul unui singur mandat, apoi de la nivel de un mandat s-a revenit acum la un an şi noi vrem să vă propunem să se intre în indemnizaţia respectivă abia după ce se împlineşte un mandat pentru că asta este şi procedura europeană. Ăsta este motivul pentru care dorim să fie retrimis la comisie", a spus Neacşu.
În schimb, liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a solicitat dezbaterea raportului Comisiei de statut şi respingerea proiectului de lege. „Regulamentul spune că, în situaţia în care se află acum, plenului reunit al celor două camere i se supune dezbaterii raportul comisiei de specialitate, dar votul final se supune proiectul de lege în care se include şi raportul comisiei. Eu asta am solicitat, să votăm împotriva legii, nu a raportului. Se clarifică astfel lucrurile şi nu vom mai avea pe ordinea de zi un asemenea proiect de lege. Fiţi sinceri, cei din majoritate, vă doriţi acest proiect de lege, treceţi-l, dar treceţi-l singuri şi asumaţi-vă responsabilitatea!", a spus Nicolăescu.

PNL va contesta la CCR

„Plimbarea acestui proiect de la comisie la plen şi de la plen la comisie arată că PSD doreşte adoptarea acestei legi dar îi este frică. Propun să respingem acest proiect", a spus Nicolăescu. Oricum, PNL va contesta la Curtea Constituşională proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor dacă acesta va fi adoptat de majoritatea parlamententară, a anunţat Nicolăescu.
„Decizia noastră politică este să votăm împotriva acestui proiect de lege din toate considerentele cunoscute, pentru că este un proiect de lege imoral, are o serie de conotaţii neconstituţionale şi dacă va fi adoptat de majoritatea PSD îl vom contesta la Curtea Constituţională", a precizat Nicolăescu. „Decizia noastră politică este să votăm împotriva acestui proiect de lege din toate considerentele cunoscute, pentru că este un proiect de lege imoral, are o serie de conotaţii neconstituţionale şi dacă va fi adoptat de majoritatea PSD îl vom contesta la Curtea Constituţională", a precizat el.

Nu e corect!

Foarte supărat, deputatul PSD Anghel Stanciu a apreciat că retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului are scopul de a „îngropa" această propunere legislativă. „Sunt amărât din două motive. Noi am scris la Curtea Constituţională când s-au tăiat acele aşa-zise pensii speciale ocupaţionale, CCR a respins solicitarea deputaţilor şi senatorilor în 2009, au rămas numai judecătorii şi procurorii cu pensii, să zicem justificate dintr-un anumit motiv, de peste 100 de milioane de lei. Puterile egale în stat sunt puterea judecătorească, puterea executivă şi cea legiuitoare, care este cea supremă. A venit campania, s-a mărit numărul de parlamentari şi am rămas în limitele salariale", a spus Stanciu.
El a adăugat că nu este corect ca pentru militari, diplomaţi şi grefieri să se revină la pensiile speciale, iar pentru parlamentari nu. „Retrimiterea legii la comisie şi iar retrimiterea şi aşa mai departe este un lucru nemotivat şi ca atare ea are un singur scop: să îngroape. Probabil că dumneavoastră credeţi că eu vreau pensie, nu vreau pensie, am cu ce trăi. Problema este ce vrem să aducem în Parlament? Vreau oameni de afaceri, intelectuali de elită să vină şi să pună umărul la redresarea acestei ţări. Nu vreau nişte oameni care pentru trei covrigi şi un pahar de apă se mândresc şi au orgoliul de a fi deputaţi sau senatori. Calitatea asta de parlamentar nu este atractivă", a menţionat Stanciu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro