Mergi la conţinutul principal

Scandal la sala de "păcănele "

O patrulă de jandarmerie a fost sesizată, ieri, prin apel unic de urgenţă, cu privire la producerea unui conflict spontan, în incinta unei săli de jocuri electronice, aflate în zona centrală a municipiului Brăila. La faţa locului, jandarmii au constatat că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, angajata societăţii respective, în vârstă de 36 ani, a fost lovită şi ameninţată de către o femeie de 38 ani. Membrii patrulei de jandarmerie i-au întocmit femeii turbulente actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro