Un barman de 22 de ani, de la Club "Acapulco", aflat pe Faleza Dunării, s-a trezit luat la bătaie de trei tineri. O colegă a victimei a dat alarma la Poliţie.
Scandalul din locul de distracţie s-a produs sâmbătă seara, la ora 20.20. Potrivit poliţiştilor, o angajată de la club a sesizat la numărul de urgenţă 112 faptul că un coleg a fost agresat de trei tineri. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au stabilit că, pe fondul unui conflict verbal, între victimă şi un tânăr petrecăreţ, de aceeaşi vârstă cu barmanul, a izbucnit o altercaţie. În ajutorul agresorului au mai venit alţi doi indivizi, unul de 18 şi celălalt de 19 ani, toţi trei lovindu-l pe lucrătorul de la club. Victima a scăpat cu leziuni uşoare. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs fapta şi cine se face vinovat.