Potrivit poliţiştilor, în seara zilei de 21 februarie, în jurul orei 21.00, lucrători de la Poliţia Însurăţei, în timp ce îşi exercitau atribuţiile de serviciu, au surprins 8 localnici care tulburau liniştea publică atât în interiorul, cât şi în afara unei societăţi comerciale din oraş. "Poliţiştii i-au legitimat pe suspecţi şi au constatat că aceştia, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, au agresat 3 consumatori din localitatea Victoria", a precizat inps. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Victimele nu au depus plângere penală pentru lovire sau alte violenţe, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Paguba creată prin distrugerea mai multor bunuri din local a fost estimată la valoarea de 220 de lei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.