* CUP "Dunărea" implementează un proiect pilot, în valoare de 100.000 euro, pentru gestionarea resurselor de apă * obiective: scăderea volumelor de apă pierdute prin avarii; diminuarea timpului de detecţie şi rezolvare a avariilor; scăderea consumului de energie electrică; scăderea uzurii echipamentelor; menţinerea unui regim de presiune constant; eliminarea efectelor produse de avarii nedescoperite în timp util asupra zonelor urbane: surpări, tasări sau inundaţii * au fost deja achiziţionate şi instalate 4 echipamente de monitorizare a debitelor de apă (debitmetre) pentru a stabili cantităţile de apă furnizate consumatorilor din Radu Negru, 4 echipamente de monitorizare a presiunii apei şi 4 echipamente de monitorizare a zgomotelor de pe conducte * numai în zona Radu Negru, pierderile vor fi reduse cu peste 43.000 mc apă potabilă/lună, precizează CUP "Dunărea" Brăila
Proiect de peste 100.000 de euro aflat "pe ultima sută de metri", implementat de compania de apă-canal a oraşului pentru eliminarea pierderilor de apă din reţea.
Astfel, potrivit unui comunicat al companiei, începând cu luna iunie 2019, CUP "Dunărea" Brăila participă la Proiectul European "NAIADES - Un ecosistem holistic de apă pentru digitalizarea sectorului de apă urbană" - parte componentă a Programului "HORIZON 2020 - Program Cadru pentru Cercetare şi Inovare 2014-2020", proiect prevăzut a se derula pe o perioadă de 36 de luni, începând cu iunie 2019 şi până la data de 1 iunie 2022, solicitându-se, ulterior, o prelungire până la data de 30 noiembrie 2022.
"Ecosistemul NAIADES facilitează transformarea industriei apei prin gestionarea automată şi inteligentă a resurselor de apă şi monitorizarea mediului, oferind un nivel înalt de servicii de apă consumatorilor rezidenţiali şi comerciali, valorificând utilizarea eficientă a componentelor fizice şi digitale ale ecosistemului de alimentare cu apă", precizează conducerea CUP "Dunărea" Brăila.
Valoarea nerambursabilă din proiectul NAIADES, alocată Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila este de 108.500 euro, în cadrul proiectului fiind deja achiziţionate şi instalate: 4 echipamente de monitorizare continuă a debitelor de apă (debitmetre) pentru a stabili cantităţile (orare, zilnice, lunare, anuale) de apă furnizate consumatorilor în zona monitorizată (cartier Radu Negru); 4 echipamente de monitorizare continuă a presiunii apei potabile în sistemul de distribuţie; 4 echipamente de monitorizare a zgomotelor de pe conductele de apă potabilă.
"La ora actuală, nivelul pierderilor de apă potabilă din sistemul de distribuţie al municipiului Brăila este mare"
"În cadrul proiectului NAIADES, Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila şi-a propus ca obiectiv îmbunătăţirea controlului operaţional al reţelei de distribuţie a apei prin monitorizarea şi prognozarea cererii de apă, pentru a estima corect bilanţul de apă (apa furnizată şi pierderi) şi reducerea nivelului actual al pierderilor prin supravegherea presiunii şi a zgomotului pe reţelele de alimentare cu apă", precizează beneficiarii proiectului.
Pentru atingerea obiectivelor, au fost dezvoltate două studii de caz: Cazul 1: Prognozarea cererii de apă şi Cazul 2: Reducerea pierderilor de apă potabilă. În primul caz, pe baza tiparelor de consum, a mediilor volumelor de apă la ore de vârf şi a prognozei meteo, cu ajutorul inteligenţei artificiale, au fost dezvoltaţi algoritmi de predicţie cerere de apă pe termen scurt (3 zile) necesară în scopuri operaţionale şi predicţie cerere de apă pe termen mediu-lung (> 1 lună) necesară pentru planificarea financiară, respectiv venituri şi cheltuieli preconizate. Rezultatele au fost peste aşteptări.
"La ora actuală, nivelul pierderilor de apă potabilă din sistemul de distribuţie pentru municipiul Brăila este mare. Obiectivul asumat este acela de reducere a pierderilor de apă de la 750 l/h/km anual la nivelul anului 2014, cu 50 l/h/km anual (în anul 2021, pierderile la nivelul companiei au fost de 603 l/h/km). În cadrul Proiectului European NAIADES a fost aleasă ca studiu de caz zona reţelei de apă potabilă aferentă cartierului Radu Negru, intitulată DMA Radu Negru (District Metered Area)", precizează sursa citată.
Pentru monitorizarea acestei zone, s-au instalat 4 debitmetre pe cele patru intrări (din reţeaua de apă potabilă), 4 senzori de presiune montaţi în cadrul DMA-ului Radu Negru (în acest an, au fost instalaţi adiţional încă 8 senzori de presiune, pentru o mai bună monitorizare şi evidenţiere a dinamicii presiunii) şi 4 senzori de zgomot montaţi în diverse zone, pentru identificarea posibilelor avarii tehnice. De asemenea în cursul acestui an, au fost achiziţionaţi încă 8 senzori de zgomot pentru identificarea mai rapidă a avariilor tehnice.
Pe lângă echipamentele instalate şi algoritmii de inteligenţă artificială creaţi, au fost realizate modele hidraulice pentru reţeaua de apă potabilă, pentru diferite scenarii de funcţionare a reţelei.
Potrivit participanţilor la proiect, pierderea tehnică şi detectarea şi localizarea evenimentelor-cheie în reţea decurg în etape: prin monitorizarea continuă a volumului de apă de intrare şi a presiunii în reţeaua DMA Radu Negru şi cu ajutorul algoritmilor de inteligenţă artificială detectaţi anomalii în evoluţia valorilor menţionate mai sus; prin instalarea de senzori de zgomot în diferite locaţii din zona de inspecţie (în cazul în care variaţia presiunii într-una dintre zonele monitorizate este atipică). Senzorii înregistrează zgomotele din conducte şi transmit către sistemul informatic SCADA atât fişierele audio cât şi interpretarea matematică a acestora (valori de nivel de zgomot şi plaja de frecvenţe); prin corelarea vizuală a datelor reprezentate pe hărţi tematice în sistemul GIS, astfel se restrânge zona de investigaţie a echipelor de teren; prin investigaţii clasice de detecţie a echipelor de teren în zona desemnată, micşorându-se semnificativ timpul de investigat şi îmbunătăţindu-se acurateţea localizării avariei.
"Doar la nivel de municipiu, prin diminuarea pierderilor, am economisit pe lună o zi de funcţionare a întregului sistem"
Lucru cert, prin monitorizarea şi procesarea datelor, pot fi identificate pierderi de apă nedescoperite până în acel moment, reducând debitul minim pe timp de noapte de la 150 mc/h la 90 mc/h în doar câteva luni. Ca urmare, pierderile în cadrul acestei DMA sunt reduse cu 43.200 mc/lună (consumul zilnic de apă potabilă în Municipiul Brăila este, în medie, de 40.000 mc/zi, cu un consum de energie electrică de 584 kWh/zi).
"Putem spune că, doar la nivel de municipiu, începând cu ianuarie 2021, prin diminuarea pierderilor, am economisit pe lună o zi de funcţionare (24 de ore) a întregului sistemul de captare, tratare, pompare şi epurare a apei (economie regăsită în energie electrică, uzura întregului sistem de distribuţie, economie costuri aferente şi conexe). În prezent, se derulează faza de validare a Proiectului NAIADES de către organismele Comisiei Europene, fiind imperios necesară efectuarea intervenţiilor la reţelele de apă din zona DMA Radu Negru în locaţiile identificate de soluţiile Proiectului NAIADES", precizează reprezentanţii CUP "Dunărea" Brăila.
Este important de menţionat faptul că, prin achiziţiile de echipamente, prin predicţiile de volume de apă şi prin detecţia/localizarea avariilor din zona Radu Negru în cadrul Proiectului NAIADES, CUP "Dunărea" Brăila urmăreşte obiective greu de realizat până acum: scăderea volumelor de apă pierdute prin avarii; diminuarea timpului de detecţie şi rezolvare a avariilor; scăderea consumului de energie electrică; scăderea uzurii echipamentelor în exploatare; menţinerea unui regim de presiune constant, astfel încât să fie satisfăcută necesitatea clientului final; eliminarea efectelor produse de avarii nedescoperite şi nedectate în timp util asupra zonelor urbane, şi anume surpări, tasări sau inundaţii.
La nivel european, participanţii la proiect sunt centre de cercetare, instituţii de învăţământ superior şi companii din ţări precum Grecia, Irlanda, Germania, Olanda, Estonia, Elveţia, Spania, Slovenia şi, bineînţeles, România, reunite pentru dezvoltarea de tehnologii hardware şi software inovatoare, cu aplicabilitate în serviciile de furnizare a apei potabile: "Centre for Research and Technology-Hellas", "KONNEKTABLE Technologies Ltd", "Mandat International", "UDG Alliance", "Asociacion de investigacion metalurgica del noroeste", "Institute of Communication and Computer Systems", "Jozef Stefan Institute", "Advantic Sistemas y Servicios SL", "SIVECO Romanian" SA, "Disy Informations Systeme GmbH", "IHE Delft Institute for Water Education", "IBATECH Tecnologia SL", "Guardtime AS", "Vrije Universiteit Brussel", "Eurecat Technology Centre" şi cei trei piloţi ce activează în domeniul utilităţilor publice - "Aguas Municipalizadas de Alicante, Empresa Mixta Spania", "Ville de Carouge" Elveţia şi Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila.