A scăzut numărul candidaţilor înscrişi în lupta pentru un job la IPJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A scăzut numărul candidaţilor înscrişi în lupta pentru un job la IPJ

• iniţial, pentru cele 63 de posturi de agent de poliţie, s-au înscris 313 persoane, apoi au rămas 293 • a urmat evaluarea psihologică iar din totalul înscrişilor 83 au fost declaraţi “inapt” , iar alţi 9 nu s-au prezentat la probă • au rămas acum în listă 201 înscrişi

 

Peste 100 de candidaţi din lista celor înscrişi iniţial pentru obţinerea unui post de agent în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au ieşit din competiţie. Iniţial, pentru cele 63 de posturi de agent de poliţie, s-au înscris 313 persoane, apoi au rămas 293, ceilalţi 20 renunţând sau având dosarele incomplete. 

În zilele de 12 şi 13 octombrie, candidaţii rămaşi în cursă au susţinut evaluarea psihologică, cei care au dat proba la etapa de angajări din aprilie şi au fost declaraţi “apt”, scăpând de o nouă evaluare. Practic, au fost 246 de candidaţi care au susţinut acum evaluarea la care s-au adăugat 47 de persoane din aprilie, care s-au înscris din nou pentru posturile scoase la concurs. Dintre cei 293 de candidaţi pentru funcţiile de agent, 92 au încheiat competiţia, asta pentru că 83 au primit rezultatul “inapt” iar alţi 9 nu s-au prezentat la evaluarea psihologică programată. Au rămas acum în listă 201 înscrişi, ei urmând să dea proba sportivă şi testul scris.

“Lupta” de la Poliţia Brăila se dă pentru 52 posturi vacante de agenţi în specialitatea ordine publică (mediul urban, mediul rural şi poliţie canină),10 posturi vacante de agenţi în specialitatea poliţie rutieră, şi un post vacant prin reîncadrare ca poliţist. Tot la ultima categorie este vacant şi un post de ofiţer.

Înscrierile s-au realizat în perioada 03 – 07 octombrie, concursul urmând a fi susţinut în ziua de 19 noiembrie 2016. IPJ Brăila are repartizate 63 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi două posturi pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei Române. Din totalul încrişilor, adică cei 313, 171 au ales Ordine Publică urban, alţi 77 s-au orientat către ordine publică în rural, 11 s-au înscris la poliţie canină, iar 51 la rutier. Alte trei persoane s-au înscris pentru reîncadrare, un ofiţer şi 2 agenţi.

Una dintre condiţii pentru angajările din sursă externă era limita minimă de vârstă – 18 ani, înălţimea minimă a candidaţilor fiind de 1,65 m pentru femei şi 1,70 m pentru bărbaţi. De data aceasta, nu a fost nevoie de cazier judiciar sau de copii legalizate ale actelor de studiu şi cele de identitate, candidatul fiind obligat să le prezinte pe cele originale. Proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris.

 

 

 

 

 

.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro