Guvernul nu a reuşit să convingă misiunea FMI că poate acoperi golul de venituri rezultat în 2015 din reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, estimat la aproximativ 5 miliarde de lei, în condiţiile în care deficitul bugetar trebuie să scadă de la 2,2% la 1,4% din PIB, au declarat surse guvernamentale
Premierul Victor Ponta a declarat joi că de la 1 octombrie contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu 5 puncte procentuale, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, şeful Executivului precizând că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.
"Considerăm că reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru. Putem în mod rezonabil şi sustenabil să transmitem către Parlament proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte pentru ultimul trimestru, începând cu 1 octombrie, deoarece în acest fel nu trebuie să creştem niciun fel de taxă sau impozit. Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului şi având încasări suplimentare şi cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ", a spus Ponta.
Guvernul s-a angajat să reducă deficitul bugetar de la 2,2% din PIB în acest an la 1,4% în 2015, nivel proiectat şi pentru 2016, pentru ca în 2017 îndicatorul să coboare la 1,3% din PIB.
Sursele guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că opoziţia FMI privind reducerea CAS a fost alimentată inclusiv de cheltuielile mai mari pentru apărare prevăzute pentru anul viitor.
Premierul Victor Ponta a declarat în luna mai că l-a asigurat pe vicepreşedintele SUA, Joe Biden, că Guvernul îşi va asuma toate implicaţiile poziţiei în actualul context regional, arătând că securitatea nu poate fi obţinută "gratis" şi că există un acord ca România să aloce 2% din PIB la Apărare "până în 2016".
La începutul lunii aprilie, Ponta afirma că România trebuie să-şi asume rolul de frontieră a NATO într-o regiune fierbinte, el arătând că trebuie majorat bugetul Ministerului Apărării cu 0,2% din PIB anual, astfel încât "în 2017" acesta să ajungă la 2%.
FMI a transmis joi seara că discuţiile cu autorităţile române vor continua de la sediul instituţiei din Washington, notând că au rămas unele chestiuni nerezolvate şi fără să precizeze când o misiune a Fondului ar putea reveni la Bucureşti.
Echipe ale FMI şi Comisiei Europene s-au aflat la Bucureşti în perioada 2-12 iunie pentru discuţii privind a treia evaluare în cadrul acordului stand-by al FMI cu România şi pentru prima evaluare a programului preventiv pentru balanţa de plăţi cu Uniunea Europeană.