Saptamina educatiei adultilor, incheiata cu plusuri si minusuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Saptamina educatiei adultilor, incheiata cu plusuri si minusuri

"Educatie pentru viata" - asta si-a propus sa faca Festivalul Sanselor Tale in perioada 13-19 noiembrie la Braila. Gindit ca un instrument important de popularizare a invatarii pe tot parcursul vietii si de lobby pentru educatia adultilor in general, "Festivalul Sanselor Tale", ajuns anul acesta la cea de-a saptea editie, s-a desfasurat in mai multe institutii locale care au impartasit initiativa organizatorilor, coordonatorul regional al actiunii fiind Fundatia "Lumina".
Dupa ce, in primele zile de festival, s-au organizat actiuni de promovare a oportunitatilor de invatare: expozitii de lucrari si material didactic, seminarii, prezentari de oferte educationale si programe de formare a adultilor, sfirsitul de saptamina a fost dedicat in principal manifestarilor artistice si culturale.
Vineri seara, scena Cercului Militar a reunit copii din mai multe unitati scolare care au sustinut un spectacol de muzica si dans, sub genericul "E sansa ta". Printre altii, si-au dat concursul ansamblul "Mladite - Junii Brailei" din cadrul Palatului Copiilor si Elevilor, prezent cu un mini spectacol traditional, solisti vocali si instumentali de la Palatul Copiilor si Cercul Militar, dar si formatii coregrafice de dans modern. Organizatia "Cercetasii braileni" a fost atrasa in organizarea unui medalion istoric "Decebal - iscusit diplomat si talentat conducator de osti".
In ziua de simbata, au fost programate manifestari precum: tirgul ofertei de timp liber si Ziua portilor deschise la atelierul de revigorare a tesaturilor din cadrul Centrului Judetean pentru Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Braila, care, insa, nu au avut parte de public interesat si, prin urmare, nu au obtinut impactul scontat.

"Unele actiuni au fost organizate mai bine, altele mai putin bine"

Referitor la programul festivalului si la modul sau de desfasurare, directorul Fundatiei "Lumina", Maria Jerlaianu, coordonatoarea intregii actiuni, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa ca, exceptind unele aspecte de nedorit, cea mai importanta realizare a fost ca s-a reusit atragerea sprijinului unui numar mare de institutii locale in organizarea manifestarilor. "Faptul ca am putut participa impreuna la diferite actiuni organizate de un numar mare de institutii implicate a fost un lucru deosebit de important. Unele actiuni au fost organizate mai bine, altele mai putin bine. Este totusi un inceput pentru ducerea la indeplinire a obiectivelor noastre si probabil ca mai sint inca multe lucruri de pus la punct, si ma refer aici, in primul rind la gasirea unor modalitati de promovare ale acestui eveniment anual, precum si a unor metode de suscitare a interesului cetatenilor pentru educatia permanenta, mai ales ca manifestarile de acest gen sint deja o traditie in multe state europene. In acest sens, am programat chiar in perioada urmatoare o intilnire cu reprezentantii institutiilor locale, cu scopul de a identifica problemele intimpinate de fiecare si pentru a gindi un mod de lucru in comun care sa dea rezultatele asteptate", a spus Maria Jerlaianu.

Afisele lipite pe garduri dauneaza grav bunei informari a cetatenilor

La rindul sau, Veronica Dobrin, directorul Teatrului "Maria Filotti", a sustinut ideea potrivit careia pentru ca o manifestare de acest gen sa aiba succes este nevoie de crearea unui front comun intre administratia publica locala, institutiile abilitate si furnizorii ofertelor educationale din sectorul guvernamental si cel neguvernamental. In ceea ce priveste sursele de informare ale cetatenilor asupra actiunilor de orice fel organizate in municipiul Braila, aceasta a subliniat, inca o data, necesitatea existentei unor sisteme de afisaj eficiente amplasate in locuri strategice din oras, si renuntarea la metoda adoptata in prezent, absolut ineficienta, de a lipi afise pe table ruginite, pe gardurile de protectie ale firmelor de constructii sau pe panourile electorale.
Adresindu-se in principal virstnicilor si persoanelor cu dizabilitati, Teatrul "Maria Filotti" a fost prezent in cadrul "Festivalului Sanselor Tale", cu doua reprezentatii teatrale care s-au lasat cu sali pline, respectiv: "Piatra din casa" de Vasile Alecsandri, regia Mircea Valentin, si "Gaitele" de Alexandru Kiritescu, spectacol sustinut, ieri seara, de membri ai Asociatiei Nevazatorilor Braila. Manifestarea coordonata de actrita Wanessa Radu face parte din Proiectul PHARE "Terapia prin teatru" si a fost aplaudata la scena deschisa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro