În ziua de 29 noiembrie, efective de poliţişti din cadrul Biroului şi Serviciului Rutier Brăila au organizat şi desfăşurat, pe raza municipiului, o acţiune pentru combaterea încălcărilor normelor rutiere privind acordarea priorităţii pietonilor aflaţi în traversare pe marcajul pietonal.
Pe timpul acţiunii, desfăşurate între orele 10.00 şi 18.00, au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 30 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, valoarea totală a amenzilor fiind de 8.295 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea suspendării 30 de permise de conducere şi a fost întocmit un dosar penal.
Astfel, la orele 15.50, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada Uzinei, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din 10 noiembrie 2011. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.