Samsarii de maşini sunt de neclintit de pe domeniul public, în ciuda numeroaselor amenzi aplicate de Poliţia Locală Brăila. Numai pe parcursul săptămânii trecute s-au dat 19 astfel de sancţiuni, fiecare în valoare de 500 lei. Poliţiştii locali au identificat, de fapt, 63 de autoturisme expuse la vânzare pe domeniul public, însă numai 19 dintre acestea aveau aplicate numerele de înmatriculare care au făcut posibilă identificarea proprietarilor. Îndepărtarea numerelor este deja o practică binecunoscută a vânzătorilor de maşini. Prin respectiva metodă, aceştia reuşesc, în general, să scape de amenzi, deoarece autoturismele fără plăcuţe de înmatriculare sunt destul de greu de găsit în bazele de date ale autorităţilor. Conducerea Poliţiei Locale dă, totuşi, asigurări că, în curând, astfel de modalităţi de eludare a legii nu le vor mai fi de niciun folos samsarilor. "După ce Consiliul Local Municipal va emite o hotărâre referitoare la blocarea şi ridicarea autovehiculelor, astfel de situaţii vor fi mult mai simplu de rezolvat", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila. Jipa ne-a explicat că respectiva hotărâre se referă atât la maşinile parcate în zone unde există indicatoare care interzic acest lucru, cât şi la maşinile ce ocupă abuziv trotuarele, cum este cazul celor scoase la vânzare de către samsari. "Proiectul de hotărâre este întocmit, mai trebuie doar să fie adoptat de Consiliul Local Municipal. Sperăm că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul lunii martie", ne-a mai declarat directorul Jipa.
Deocamdată, însă, autorităţile locale nu s-au pus de acord în privinţa modului de acţiune împotriva parcării ilegale şi a ocupării abuzive a domeniului public. Prefectura respinge acea prevedere din regulamentul de funcţionare a nou-înfiinţatei Poliţii Locale, prin care agenţii pot bloca roţile autoturismelor aflate în ilegalitate. "Blocarea roţilor nu este prevăzută în nicio lege, doar ridicarea maşinilor este permisă. Un autoturism parcat ilegal pe care îl imobilizezi va continua să încurce circulaţia, iar din acest motiv singura soluţie rămâne ridicarea şi transportarea sa într-un spaţiu special destinat, de unde să poată fi recuperat de către proprietar", ne-a declarat prefectul Dumitru Popa, explicând astfel de ce Prefectura nu a dat încă decizie de legalitate pentru regulamentul de funcţionare a Poliţiei Locale, adoptat de CLM Brăila. "Aşteptăm ca la următoarea şedinţă a CLM să fie corectat acest punct din regulament, care permite Poliţiei Locale să dispună sau să efectueze blocare de roţi", ne-a mai spus prefectul Popa.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.