UPDATE 15.00/VIDEO: Salvatori printre nămeţi. Echipajele SAJ din Ianca, Făurei și Dudești sunt trase pe dreapta. Nu au nici curent electric | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE 15.00/VIDEO: Salvatori printre nămeţi. Echipajele SAJ din Ianca, Făurei și Dudești sunt trase pe dreapta. Nu au nici curent electric

* un bărbat din Salcia Tudor are nevoie de medic * o salvare însoţită de un utilaj de deszăpezire şi o şenilată este în drum spre localitatea respectivă

 

UPDATE 15.00: Autoşenilata plecată spre Surdila Găiseanca a revenit la Făurei, cu pacientul în vârstă de 73 de ani. Acesta a fost internat în spitalul din Făurei. Autoşenilata a plecat înapoi spre Surdila Găiseanca, pentru o gravidă. A ajuns cu bine si echipajul de la Salcia Tudor. 

UPDATE 13.15: O şenilată a plecat, în urmă cu puţin timp de la Făurei către Surdila Găiseanca pentru a prelua un bărbat în vârstă de 73 de ani cu retenţie urinară.

UPDATE: O echipă complexă de salvare este în drum spre localitatea Salcia Tudor pentru a răspunde unui apel de urgenţă medicală. Familia unui bărbat de 50 de ani din localitatea amintită a sunat la 112 solicitând ajutor medical în contextul în care bolnavul are o hemoragie digestivă. Ambulanţa este însoţită de un utilaj de deszăpezire şi de o şenilată, în contextul în care pe drumul spre Salcia Tudor, viscolul a format un dop de zăpadă.

 

Abulanțele, trase pe dreapta în județ. Spitalul Județean nu mai face externări în această perioadă

 

În judeţ, situaţia rămâne critică. Salvările merg la solicitări doar în municipiu, iar bolnavii din județ, dacă situaţia nu e gravă încât să impună măsuri extreme, ca în cazul de la Salcia, primesc consiliere prin telefon.

Echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila sunt la datorie, însă nu se pot deplasa la solicitările din județ, din cauza stării carosabilului și a viscolului puternic. Potrivit managerului SAJ, dr. Viorica Iuga, ambulanțele merg doar la bolnavii din municipiu, iar cei din județ care apelează numărul de urgență sunt consiliați prin telefon de către medici. Situația aceasta va dura până la ridicarea codului roșu de viscol.

Echipajele SAJ din Ianca, Făurei și Dudești sunt trase pe dreapta, iar substațiile nu au nici curent electric.

Am avut o solicitare în localitatea Pietroiu, însă nu am putut ajunge. Iar un alt caz a fost la Galați, în sensul că o ambulanță de-a noastră trebuia să transporte o persoană de la un spital gălățean, acasă la Brăila. Autospeciala a făcut cale întoarsă la APAN, nu am mai putut înainta. Sperăm să nu avem cazuri grave în această perioadă”, ne-a declarat dr. Viorica Iuga, manager SAJ Brăila.

 

Medicii de la Județean, în alertă de aseară

 

La Spitalul Județean de Urgență (SJU) Brăila, situația se află sub control, după cum ne-a precizat dr. Alina Neacșu, purtătorul de cuvânt al unității și director medical. Încă de joi seară, de la ora 18.00, au fost internate toate persoanele care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), chiar dacă nu toate cazurile presupuneau această măsură. Decizia a fost luată din cauza vremii rele. „Nu facem nici externări în această perioadă, decât la cerere pentru pacienții din municipiu. Nu ne permitem să punem în pericol viața nimănui. Avem materiale sanitare și medicamente pentru tot weekendul și ținem legătura în permanență cu Direcția de Sănătate Publică”, ne-a comunicat dr. Alina Neacșu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro