Salonul de fotografie de la Brăila, între primele trei din ţară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salonul de fotografie de la Brăila, între primele trei din ţară

Cele mai bune 100 de fotografii ale Salonului Internaţional de Fotografie "Danubius" "Best of CF" sunt expuse la Galeriile de Artă. Între acestea sunt şi lucrările a două brăilence pasionate de fotografie, care au primit premii speciale din partea Clubului "Voltin". Este vorba despre Aurora Simionescu, aflată acum în Japonia pentru un stagiu de cercetare, care a primit un premiu special pentru cele trei lucrări calificate, şi Alina Maria Alionte Panico, brăileancă stabilită la Luxemburg, care a avut două lucrări calificate. Clubul "Voltin" a acordat şi un al treilea premiu special unui prieten al Brăilei, Dumitru Dorin Prunariu. Performanţa lor este apreciată deoarece s-au trimis 3.511 lucrări semnate de 326 de participanţi, din 55 de ţări de pe toate continentele. Competiţia s-a desfăşurat pe trei secţiuni: Open Color, Open Monocrom şi Apele Planetei Pământ. Titlul de "Best Author" a fost oferit fotografului Phillip Kwan din Canada, care a reuşit să califice 11 dintre cele 12 fotografii cu care a participat. S-au mai acordat 63 de medalii şi 99 de menţiuni de onoare.
La vernisaj a participat şi primarul Aurel Simionescu, care a punctat că trăim într-o dimensiune multicontinentală, iar acest salon arată acest lucru. Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFP), a apreciat salonul ca fiind unul dintre cele mai bune din ţară, impecabil organizat, un salon ce poate să stea alături de alte două foarte cunoscute evenimente de gen, de la Sibiu şi de la Tg. Mureş. "Aici puteţi vedea fotografii care au făcut carieră pe plan internaţional, însă nu acest lucru m-a impresionat cel mai mult, ci nivelul impecabil de organizare, astfel că acest salon ar putea fi numit Best of România", a apreciat Eugen Negrea, preşedintele AAFP. La vernisaj au mai prezentat câteva dintre secretele salonului Ovidiu Dimofte, reprezentant al Clubului Rotary, Tarquinius Vădeanu şi Adriana Vădeanu, reprezentanţi ai Clubului Voltin. Vernisajul a fost moderat de Maria Puşcaciu, directorul Centrului de Creaţie. Evenimentul a fost organizat de Clubul Voltin al ANMRF "Louis Pasteur" Brăila, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Clubul Rotary, Brăila, Centrul de Creaţie şi Biblioteca Judeteana "Panait Istrati".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro