Într-un clasament al sportivilor pregătiţi de antrenorul Eugen Botea, posesor al centurii negre, 3 dan, lider în topul medaliaţilor la masculin a fost Bogdan Botea, care a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, iar la feminin Adelina Lungu.
Brăilenii au fost specialiştii probei de kata individual, o probă la care Bogdan Botea, Cristi Pârlea şi Marius Galer au obţinut medaliile de aur, Andrei Trandafir, Alexandru Măzăreanu şi Adelina Lungu pe cele de argint, iar Rareş Vădana şi Maria Pârlog pe cele de bronz.
La kata echipe Karate Bukyo, componenţa Pârlea, Botea, Trandafir s-a clasat pe primul loc la băieţi 13-15 ani, iar echipa de fete ^16 ani, formată din Pârlog, Adelina Lungu şi Andra Diaconu s-a clasat pe locul al doilea.
Palmaresul brăilenilor la această competiţie s-a îmbogăţit cu alte opt medalii după finala de kumite individual.
Bogdan Botea a bifat cel de-al treilea succes al său la categoria de vârstă 11-12 ani, Adelina Lungu a obţinut argintul la 16-17 ani, iar Pârlea, Trandafir, Florin Chirică, Galer, Pârlog şi Diaconu au intrat în posesia medaliilor de bronz.
"A fost o competiţie reuşită, în care am obţinut de două ori mai multe medalii decât la cea de anul trecut şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat ca să ne pregătim", a declarat antrenorul Eugen Botea.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.