• firma de salubrizare “Brai-Cata” are, din nou, probleme cu plata salariilor către angajaţi • potrivit unei sesizări, ar exista întârzieri de plată de 2-3 luni pentru personalul TESA, iar pentru muncitorii din stradă ar fi o restanţă parţială de luna trecută • managerul de comunicare al firmei are însă altă variantă: există restanţe de 500 lei/persoană pentru personalul TESA, dar nicidecum din noiembrie 2018
O nouă sesizare privind restanţa plăţii salariilor angajaţilor de la firma de salubrizare “Brai-Cata” a ajuns la redacţia cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei”. Se pare că mai mulţi angajaţi nu şi-au primit salariile pe ultimele 2-3 luni. “Cum poate trăi un om în România în această situaţie? Directorul Brai-Cata, domnul Gheonoiu spune că toţi banii pe care i-a primit de la Primărie s-au dus la sucursala din Bucureşti. Adică doar cei din Bucureşti sunt oameni şi au nevoie de bani?”, se arată în sesizare.
Cei care nu şi-ar mai fi văzut banii din noiembrie 2018 ar fi angajaţii TESA, însă nici muncitorii din stradă nu sunt cu salariile la zi, şi în cazul acestora din urmă ar exista o restanţă parţială, adică într-o lună aceştia nu şi-ar fi primit salariul în întregime, ci mai puţin cu 200-300 lei.
Pe parcursul documentării, redactorii “Obiectiv-Vocea Brăilei” au aflat că George Tudoraşcu nu mai este directorul Brai-Cata Brăila, locul său fiind luat acum de Lucian Gheonoiu. Acesta din urmă ne-a îndrumat către managerul de comunicare al firmei, Mihai Stana. Contactat telefonic, Stana a negat că ar exista întârzieri la plata salariilor angajaţilor TESA, însă a confirmat restanţa parţială pentru muncitorii stradali. “Sunt câteva restanţe. Vorbim despre luna în curs şi jumătate de lună din luna precedentă, atât. Dar nu 3 luni, nicidecum! Eu am situaţia salariilor în faţă. Am vorbit acum jumătate de oră cu responsabilii de la Brăila. Vă spun, singurele restanţe însumate pentru personalul TESA sunt undeva la 500 lei de persoană, dar asta înseamnă nici măcar o jumătate de lună. Într-adevăr, încă nu s-au făcut plăţi în această lună, dar asta nu înseamnă că angajaţii nu-şi vor primi salariile. Întârzierea vine în urma unor probleme legate de tarifarea serviciului de salubrizare stradală, preţurile nu au mai fost actualizate din 2017, din câte ştiu eu, dar şi atunci a fost o majorare infimă, de 3,55%, care, raportată la nivelul salariilor din 2019... De aici rezultă diferenţă de încasări şi lichidităţi. Facem demersurile necesare şi avem discuţii cu Primăria şi Consiliul Local pentru majorarea tarifelor. Sperăm că se vor majora tarifele. Aceste tarife au fost stabilite undeva în 2010-2011. Preţul motorinei era altul, salariul minim pe economie era altul şi tot aşa”, ne-a explicat managerul de comunicare al “Brai-Cata”.