Sala Polivalentă poate găzdui meciuri oficiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sala Polivalentă poate găzdui meciuri oficiale

Ieri, Sala Polivalentă a primit din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) autorizaţia privind securitatea la incendiu, astfel că partida HC Dunărea - CSM Ploieşti, contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin se va disputa sâmbătă, la Brăila, dă asigurări preşedintele clubului brăilean, Emilian Dumitriu.
"Noi am terminat toate lucrările care ne-au fost solicitate de ISU şi acum aşteptăm ca ele să fie verificate de cei în măsură şi să primim şi hârtia oficială că putem juca pe teren propriu meciurile din campionat. Sută la sută partida cu Ploieştiul se va disputa la Brăila", a declarat joi dimineaţă Emilian Dumitriu, preşedintele clubului de handbal. Pentru a primi acest aviz, clubul a trebuit să rezolve problema iluminatului pentru ieşirile de urgenţă şi a hidranţilor. De asemenea, a fost ignifugat lemnul de pe pereţi.
Meciul HC Dunărea - CSM Ploieşti se va disputa sâmbătă de la ora 19.45 în direct la Digisport şi va fi arbitrat de Diana Florescu (Piteşti) şi Anamaria Stoia (Bucureşti).
Din etapa a 15-a, a doua a returului, s-au disputat deja două partide şi ambele s-au încheiat cu rezultate surpriză, Universitatea Alexandrion Cluj a remizat, 31-31, la Corona Braşov, iar HCM Râmnicu Vâlcea a învins-o la limită, 24-23, pe HCM Roman.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro