Serviciul de Ambulanţă Judeţean a lansat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) procedura de achiziţie a serviciilor de întreţinere şi reparare a maşinilor pe care le deţine. Per ansamblu, valoarea estimată a contractului este de aproape jumătate de milion de lei, mai precis 473.709 lei, fără TVA, adică echivalentul a 107.400 euro, cu precizarea că această valoare se împarte pe cele 6 loturi: Lot 1 Volkswagen (7 maşini - 29.520 euro), Lot 2 Iveco (6 maşini - 10.675 euro), Lot 3 Mercedes (14 maşini - 42.644 euro), Lot 4 Fiat (7 maşini - 19.429), Lot 5 Ford (3 maşini - 4.689 euro) şi, în fine, Lot 6 Dacia Logan (2 maşini - 458 euro). De precizat că cele mai vechi maşini sunt cele din lotul Fiat şi Iveco, precum şi câteva din lotul Mercedes, având an de fabricaţie până în 2001.
Aşa cum am spus, obiectul contractului îl constituie achiziţia de lucrări de reparaţii mecanică auto, instalaţie electrică, instalaţie de încălzire şi AC, plus lucrări de tinichigerie. Pentru potenţialii ofertanţi anunţul menţionează obligativitatea constituirii unei garanţii de participare diferenţiată pe fiecare lot în parte: Volkswagen - 2.600 lei; Iveco - 940 lei; Mercedes - 3.700 lei; Fiat - 1.700 lei; Ford - 400 lei; Dacia Logan - 40 lei. Tipul procedurii alese pentru atribuirea contractului pe loturi este "Cerere de ofertă", având criteriu de atribuire "Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", cu menţiunea că 85% din punctaj va fi acordat pe componenta financiară, 10% pentru garanţia oferită pentru lucrări şi piese şi diferenţa de 5% pentru tariful de transport cu platforma.
Data limită de depunere a ofertelor în SEAP este luni, 21 mai, ora 15.00, iar data limită de evaluare a ofertei expiră vineri, 11 iunie, ora 18.00.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.