• aproximativ 150 de solicitări pe zi la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila în perioada sărbătorilor • Ambulanța a fost chemată la peste 2800 de cazuri în 19 zile • bilanț alarmant: 59 de decese și 14 tentative de suicid
Perioada sărbătorilor de iarnă s-a dovedit, încă o dată, extrem de solicitantă pentru Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila. Conform datelor oficiale transmise, în perioada 20 decembrie 2024 - 07 ianuarie 2025, au fost peste 2.800 de solicitări înregistrate, media zilnică fiind de aproximativ 150 de intervenții, multe dintre acestea reprezentând urgențe majore ce au pus viața pacienților în pericol, o cifră care reflectă atât complexitatea situațiilor medicale, cât și utilizarea, uneori la limită, a resurselor disponibile.
Cifre alarmante în perioada sărbătorilor
Creșterea semnificativă a numărului de solicitări din această perioadă reflectă atât impactul specific sărbătorilor – abuzuri alimentare, consum excesiv de alcool, stres și depresie – cât și o serie de probleme de sănătate cronice agravate.
Din totalul solicitărilor, numeroase cazuri au fost urgențe grave care au necesitat intervenții rapide și complexe cum ar fi: accidentele vasculare cerebrale (AVC) - 30 de pacienți au avut nevoie de intervenție medicală de urgență. În ceea ce privește tentativele de suicid, au fost raportate 14 cazuri, un număr îngrijorător care reflectă incidența crescută a problemelor psihologice în această perioadă. În plus, pentru 46 de pacienți s-a necesitat sprijin medical din cauza unor episoade severe de depresie. În perioada menționată, 24 de persoane au suferit atacuri de cord, fiind preluate de Ambulanță. Opt persoane aflate în situații critice au fost resuscitate la fața locului de medicii și asistentele din cadrul SAJ. Din păcate, au fost și situații în care nu s-a mai putut face nimic, echipajele SAJ constatând decesul a 59 de persoane în perioada menționată.
Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, Ambulanța a intervenit la 28 de accidente rutiere, dintre care 17 au fost considerate grave.
Probleme frecvente, dar evitabile
În afară de cazurile critice, un volum important de apeluri a fost generat de afecțiuni mai puțin severe: colici abdominale, renale și biliare - 369 de pacienți au solicitat ajutor medical, multe dintre aceste probleme fiind legate de excesul alimentar specific sărbătorilor, crize hipertensive (HTA). Alte 153 de persoane au acuzat simptome severe legate de infecții respiratorii și răceli. Au fost preluați și 134 de pacienți diagnosticați cu diverse afecțiuni psihice, multe dintre ele amplificate de consumul excesiv de alcool.
„Este esențial ca populația să înțeleagă că Ambulanța este destinată urgențelor care pun viața în pericol. Solicitările pentru afecțiuni minore consumă timp și resurse care ar putea salva vieți în alte situații”, a precizat șeful SAJ.
Un sistem sub presiune
Consumul excesiv de alcool a fost un factor major în 30 de cazuri de agresiuni fizice raportate. În plus, numeroase solicitări au fost generate de tulburări de comportament cauzate de etilism acut, probleme care ar fi putut fi prevenite. Multe dintre aceste situații nu necesită intervenția de urgență și ar fi putut fi evitate printr-o conduită responsabilă, gestionate la nivelul medicului de familie sau prin consultarea unui specialist.
„Consumul exagerat de alcool nu doar că pune sănătatea consumatorului în pericol, dar creează și situații care necesită intervenția noastră, cum sunt agresiunile și crizele de comportament. Acest lucru se poate evita prin responsabilitate individuală”, a adăugat șeful SAJ Brăila.
Bilanț pe anul 2024 și apel la responsabilitate
În 2024, Ambulanța a intervenit în 55.258 de cazuri, cifră care evidențiază presiunea constantă asupra sistemului de urgență. Medicii atrag atenția asupra utilizării responsabile a resurselor, recomandând: apelarea Ambulanței doar în cazuri de urgență majoră, care pun în pericol viața, gestionarea problemelor minore prin consultarea medicului de familie sau a specialiștilor și nu în ultimul rând adoptarea unui stil de viață echilibrat pentru a preveni situațiile de criză medicală.
Cu o medie zilnică de 150 de cazuri, multe dintre ele evitabile, perioada sărbătorilor rămâne una dintre cele mai solicitante pentru personalul medical. Managerul SAJ Brăila, doctor Viorica IUGA, face un apel la populație ”să utilizeze responsabil serviciile de urgență. Ambulanța trebuie solicitată pentru urgențele reale, cum sunt accidentele, stopurile cardiorespiratorii sau alte situații critice. Problemele minore pot fi rezolvate prin alte mijloace, fără a bloca resursele necesare salvării de vieți”. Aceasta a mulțumit echipajelor pentru efortul depus într-o perioadă atât de dificilă și a subliniat că utilizarea judicioasă a resurselor este esențială pentru un răspuns prompt și eficient în cazurile care contează cu adevărat.