S-a retras din Turul Franţei pentru a asista la naşterea copilului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a retras din Turul Franţei pentru a asista la naşterea copilului

"Nu sunt doar un ciclist, sunt şi soţ şi tată, cu încă un bebeluş pe drum. Este dorinţa mea să fiu prezent atunci când soţia mea Stefanie va da naştere celui de-al doilea copil al nostru ", a declarat Cancellara într-un comunicat dat publicităţii de echipa RadioShack.
Fabian Cancellara a câştigat la ediţia din acest an a Turului Franţei prologul de la Liege şi a purtat tricoul galben al liderului până la etapa a şaptea, de sâmbătă. Cancellara va participa, la sfârşitul lunii, la Jocurile Olimpice de la Londra.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro