• Tricolorul Lanurile s-a apropiat la un punct diferenţă de FC Urleasca • însă formaţia patronată de Adrian Spătaru a stat în această rundă • Viitorul Cireşu este noul lider în Seria a II-a
Etapa a 18-a a Ligii a V-a a fost una cu multe surprize în ambele serii.
Surprinzătoare a fost victoria categorică, 5-0, pe care Siretul Vădeni, formaţie cu mulţi fotbalişti foarte tineri, a obţinut-o pe terenul uneia dintre fruntaşele Seriei I, Speranţa Măxineni, grupare care are în componenţă jucători experimentaţi. În Seria a II-a s-a schimbat liderul. După victoria cu 5-0 obţinută pe teren propriu în faţa celor de la AS Ulmu, Viitorul Cireşu a profitat de eşecul suferit de Viitorul Galbenu şi a preluat şefia grupei. Revenirea lui Mihai Popa a schimbat faţa echipei, rezultatele bune în acest retur de campionat au venit unul după altul, iar Viitorul Cireşu poate să-şi păstreze titlul judeţean cucerit sezonul precedent. Viitorul Galbenu a pierdut cu 2-1 pe teren propriu în faţa celor de la AS Jirlău, iar Voinţa Plopu a fost umilită cu 5-0, în deplasarea de la AS Bordei Verde, jucătorul partidei fiind Miclaru, autor al unui hat trick.
Tricolorul Lanurile şi Dacia Berteşti au realizat scorul etapei, ambele au câştigat cu 9-1, partidele susţinute pe teren propriu în compania echipelor Dinamo Salcia Tudor şi respectiv, Comagrim Dudeşti.
Cu toate că a stat în această rundă, lider în Seria I se menţine FC Urleasca 42 puncte, locul al doilea este deţinut de Tricolorul Lanurile 41 puncte, iar pe poziţia a treia şi a patra se află Dinamic Unirea şi Speranţa Măxineni, ambele cu câte 31 puncte, ordinea în clasament fiind stabilită pe criteriul golaverajului. În Seria a II-a pe locul întâi se află Viitorul Cireşu cu 36 de puncte, golaveraj 47-25, locul secund este deţinut de Viitorul Galbenu 36 puncte (51-32), iar al treilea, de Voinţa Plopu 35 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 18-a:
Seria I:
ACSC Cazasu II – Voinţa Racoviţa 4-1 (1-1)
Luchian (min. 35), Pavelescu (min. 73), Popa (min. 77, 80) / D. Cîşu (min. 43)
Speranţa Măxineni – Siretul Vădeni 0-5 (0-1)
Dumitru (min. 23), Bogoi (min. 56), Ghenea (min. 62), Măxineanu (min. 72), Dima (min. 88)
Înfrăţirea Gemenele – Spicul Râmnicelu 0-2 (0-1)
Sterescu (min. 38), Pănuţ (min. 82)
Unirea Gradiştea – Romgal Romanu 0-4 (0-2)
Manea (min. 13), Trandafir (min. 15), L. Stan (min. 60), S. Bratu (min. 78)
Tricolorul Lanurile – Dinamo Salcia Tudor 9-1 (5-1)
Iacob (min. 15, 88, 89), Văsii (min. 20, 40), Bertescu (min. 27, 32), Budur (min. 70), Bobocea (min. 85) / R. Spătaru (min. 42)
Stanriz Stăncuţa – Victoria II Traian 2-1 (2-1)
Badiu (min. 13, 40) / Caravasile (min. 45)
Seria a II-a:
Viitorul II Ianca – Spicul Zăvoaia 2-1 (0-1)
Ciubotaru (min. 87), Vrînceanu (min. 89) / Căpăţână (min. 44)
Victoria Deduleşti – Voinţa Făurei Sat 0-0
Viitorul Cireşu – AS Ulmu 5-0 (3-0)
Ionaşcu (min. 11, 20), M. Popa (min. 42), Florea (min. 66), Văceanu (min. 85)
Viitorul Galbenu – AS Jirlău 1-2 (0-0)
Soare (min. 54) / Ciobotă (min. 48), Tîrîlă (min. 78)
Voinţa Găiseanca – Tractorul Viziru 3-1 (1-1)
E. Vlăducă (min. 35), R. Barbu (min. 87), Pănuţă (min. 90) / Stoican (min. 15)
Dacia Berteşti – Comagrim Dudeşti 9-1 (4-1)
Preda (min. 9), Gheorghe (min. 24), Chiosa (min. 26), Băjănaru (min. 41, 87), G. Capbun (min. 53, 62), Negulescu (min. 58), Niculae (min. 73) / Ţurcan (min. 21)
AS Bordei Verde – Voinţa Plopu 5-0 (3-0)
Miclaru (min. 14, 25, 86), Milea (min. 32), Dumitru (min. 62)
Voinţa Bărăganul – Avântul Mircea Vodă 3-0 (1-0)
Leşu (min. 29), Balică (min. 67), Ciubotă (min. 78).