S-a redus sancţiunea lui Marian Iancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a redus sancţiunea lui Marian Iancu

* lui Marian Iancu i-a fost schimbată încadrarea şi i-a fost redusă sancţiunea la doar trei luni de suspendare şi 14.000 de lei penalitate sportivă

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a admis în parte memoriul preşedintelului FC Timişoara, Marian Iancu, schimbând încadrarea şi reducând sancţiunea la doar trei luni de suspendare şi 14.000 de lei penalitate sportivă, informează, vineri, site-ul oficial al LPF. Comisia de Disciplină îl sancţionase pe Iancu, la 10 martie , cu şase luni de suspendare şi penalitate financiară de 150.000 de lei pentru declaraţii jignitoare la adresa conducerii Federaţiei Române de Fotbal.
De asemenea, Comisia de Recurs a redus sanţiunea dictată de Comisia de Disciplină la 24 februarie împotriva delegatului clubului Universitatea Craiova, Silvian Cristescu, la două luni de suspendare şi penalitate de 4.600 de lei. Trimis în tribună la meciul cu Dinamo de arbitrul Augustus Constantin, pentru proteste, Cristescu primise iniţial patru luni de suspendare şi 13.600 lei penalitate financiară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro