În această dimineaţă, la primele ore, a fost redeschisă Hala Centrală din Piaţa Mare, destinată comerţului cu lapte/produse din lapte precum şi carne/preparate din carne. Conducerea Direcţiei Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) a explicat că reluarea activităţii comerciale în hală era programată iniţial pentru data de 10 august, însă din cauză că foarte puţini dintre comercianţii care deţin spaţii în clădire au răspuns invitaţiei DAPT de a participa la igienizarea obligatorie, a intervenit o întârziere cu 4 zile. "Reprezentanţii instituţiei sanitar-veterinare au verificat lucrările de igienizare atât în spaţiile aparţinând DAPT cât şi în cele închiriate de comercianţi şi nu au avut obiecţiuni", a precizat Simona Drăghincescu, directorul DAPT Brăila.
Reamintim că Hala Centrală a fost închisă timp de mai multe zile pentru efectuarea lucrărilor obligatorii de igienizare a spaţiilor comerciale şi de depozitare din clădirea situată în incinta Pieţei Mari.