S-a modificat metodologia pentru Evaluarea Naţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a modificat metodologia pentru Evaluarea Naţională

Noile programe de examen la matematică şi la limba română pentru Evaluarea Naţională au revenit, din punct de vedere al conţinutului, la forma de dinainte de 2011. Profesorii au explicat că atunci s-a renunţat la unele capitole care se studiau la finalul semestrului II în clasa a VIII-a pentru că se dădeau tezele cu subiect unic în timpul anului şi nu era timp ca elevii să înveţe acele noţiuni. Renunţându-se la tezele cu subiect unic, s-a revenit şi la programele dinainte. Ca urmare, la limba şi literatura română elevii trebuie să ştie în plus pentru examen speciile literare romanul şi balada, genul dramatic şi cele trei propoziţii circumstanţiale: condiţionala, concesiva şi consecutiva. "S-a lărgit baza de studiu, dar este foarte bine pentru că trebuie să se înveţe aceste lucruri. Sadoveanu şi Caragiale sunt scriitori canonici, care trebuia învăţaţi. Bazele se pun în gimnaziu, la liceu abia din clasa a X-a se mai studiază literatura română cronologic, să înţeleagă şi copiii. Iar gramatică nu se mai studiază. Aceste lucruri oricum se studiau la clasă. Cred că este bine că s-au reintrodus aceste noţiuni că parcă prea tot subţiem materia. Consider că facem prea multe concesii, trebuie să mai pună mâna şi pe carte", este de părere prof. Adrian Simion, inspectorul de limba română.
Şi la matematică s-au reintrodus în programă ceva noţiuni, însă profesorii consideră că nu sunt esenţiale modificările, deşi a apărut în programă expresia "adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete". Acest fapt i-a determinat pe unii părinţi să reacţioneze şi să spună că elevii nu se vor descurca, pentru că nu vor înţelege ceea ce li se cere. Adică ei nu vor şti că trebuie să calculeze perimetrul dreptunghiului atunci când li se cere "arătaţi că lungimea conturului covorului este...". "Este ceva mai mult de învăţat pentru examen, va fi la fel ca înainte de 2011, însă nimic foarte dificil. Acum subiectele vor putea fi mai diversificate. În ceea ce priveşte adaptarea limbajului matematic la situaţiile concrete, am auzit şi eu păreri pro şi contra însă totul se poate rezolva foarte simplu dacă profesorul la clasă explică elevilor şi îi învaţă să adapteze limbajul la situaţii reale, nu se mulţumeşte doar cu predarea matematicii", este de părere prof. Victor Buzea.
Totodată, Ministerul a stabilit şi cele două zile de examen pentru elevii de clasa a VIII-a, 22 iunie la limba şi literatura română şi 24 iunie la matematică. Primele rezultate se vor afişa pe 26 iunie, iar rezultatele finale pe 30 iunie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro