• primul meşter popular pe care instituţia de cultură îl prezintă pe pagina de facebook este Gianina Matei, din localitatea Gemenele, judeţul Brăila
Luni, pe 15 iunie 2020, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila a dat startul Târgului online al Meşteşugarilor Populari.
Primul meşter popular pe care instituţia de cultură îl prezintă pe pagina de facebook este Gianina Matei, din localitatea Gemenele, judeţul Brăila, care deţine un mic atelier în care a început să ducă mai departe departe tradiţia populară prin confecţionarea costumelor populare.
“Costumul poate fi confecţionat pe mai multe tipuri de pânză, pânză de casă, pânză de in, pânză topită, borangic, atât pe culoarea albă cât şi pe natur sau alte culori. Deţin modele din zona Brăilei sau la cerere cu modelul clientului. Fotele se pot ţese în război sau brodate pe stofă dublate cu căptuşeală şi, atât cămăşile de bărbaţi cât şi bluza de damă se pot încheia şi manual”, a precizat Gianina Matei. De precizat este faptul că artista populară din Gemenele a fost invitata Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila la Târgurile Meşteşugarilor Populari organizate de Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila, în anii 2018 şi 2019.