S-a deschis sezonul hoţilor de porumb | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a deschis sezonul hoţilor de porumb

Poliţiştii brăileni au reuşit să prindă mai mulţi indivizi care se aflau la furat de porumb. Este vorba despre două cazuri petrecute zilele trecute în judeţul nostru. Primul incident îi are ca protagonişti pe doi indivizi din comuna Movila Miresii, care în noaptea de 30 spre 31 august, au fost prinşi în timp ce furau porumb. Mai exact poliţişti de la Postul de Poliţie Comunală Movila Miresii, împreună cu un echipaj de jandarmi, i-au depistat pe cei doi localnici chiar când transportau cu o căruţă porumb ştiuleţi. Hoţii acoperiseră prada cu un strat de iarbă, pentru a nu se vedea ce transportă în speranţa că vor scăpa nepedepsiţi, însă au fost descoperiţi. "Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că aceştia au sustras ştiuleţii de pe o suprafaţă de teren cultivată cu porumb, urmând a se stabili proprietarul. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", ne-a declarat inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Tot în ziua de 31 august, un alt episod asemănător a intrat în atenţia oamenilor legii. De această dată, autoarea a fost o femeie în vârstă de 48 de ani din oraşul Ianca. La ora 12.15 poliţiştii de la Poliţia oraşului Ianca au prins-o pe aceasta în flagrant imediat după ce a sustras cantitatea de 300 kg porumb ştiuleţi de pe sola unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din acelaşi oraş. Cantitatea de porumb furată a fost recuperată integral de către organele de Poliţie şi predată proprietarului. În urma faptei sale, femeia este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro