* un șofer brăilean a fost trimis în judecată de procurori pentru conducere sub influența alcoolului * s-a stabili că acesta a consumat votcă, apoi a plecat cu mașina la drum, fiind oprit de polițiști care au constatat că este băut șI l-au lăsat fără permis
Votca l-a lăsat fără permis de conducere pe un șofer și i-a adus un dosar penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila l-au trimis în judecată pe inculpatul P.A.V., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potivit anchetatorilor, la data de 23 ianuarie, în jurul orei 16.00, inculpatul a consumat băuturi alcoolice , respectiv cantitatea de aproximativ 50 ml de votcă. Ulterior, acesta s-a urcat la volanul autoturismului și a condus pe traseul DN 2B – DE 87. “În jurul orei 16.47, la intersecția cu DE 87 cu o stradă din municipiul Brăila inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție. Lucrătorii de poliție au stabilit că P.A.V. deține permis de conducere valabil și, întrucât emana halenă alcoolică, au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatul în urma prelevării probelor de sânge a fost de 2,40 grame la mie alcool pur în sânge la prima probă”, au stabilit anchetatorii.
Inculpatului i-a fost adus la cunoștință că i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea cercetărilor.
Pe parcursul cercetărilor inculpatul a avut o atitudine sinceră și a recunoscut săvârșirea faptei.
Dosarul a fost trimis spre soluționare la Judecătora Brăila.