Luni, 25 iulie 2016, în Sala de Conferinţe a Teatrului "Maria Filotti" a avut loc deschiderea oficială a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, la care au participat talente recunoscute la ediţiile anterioare ale acestor cursuri sau ale Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, concurenţi noi la ediţia din acest an, cât şi autorităţile locale (Francisk Iulian Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Doiniţa Ciocan şi Jantea Crican, viceprimari ai Brăilei, Cătălin Dan Murea, vicepreşedinte al CJ Brăila), dar şi directori ai instituţiilor culturale din oraş.
Din 1995 încoace, de când a fost creat Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée şi până acum au luat parte la aceste manifestări şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, peste 2500 de artişti din 50 de ţări şi 5 continente.
Pentru amploarea, nivelul şi rezultatele acestor manifestări, pentru semnificaţia lor exprimată în cuvintele "nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul", Marianei Nicolesco, pe lângă Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, i-a fost acordat titlul de Artist UNESCO pentru Pace, iar evenimentelor create de ea, începând cu Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Înaltul Patronaj UNESCO.
Ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, e aşezată sub semnul relaţiei Maeştri - Discipoli, cheia transmiterii marilor tradiţii ale artei cântului.
În acest context, sâmbătă, 30 iulie, Dr. Stephan Poen va susţine conferinţa Despre maeştri, evocându-i pe marele violonist Yehudi Menuhin, la 100 de ani de la naştere şi pe celebra soprană Elisabeth Schwarzkopf, la 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice, ambele personalităţi prezentate şi prin perspectiva revelatoare şi emoţionantă a relaţiei lor cu Mariana Nicolesco.
În interpretările acesteia pe scenele lumii vor fi prezentate audio-video sublime arii din capodopere ca Idomeneo de Mozart, din Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, la 150 de ani de la naşterea compozitorului şi din Norma de Vincenzo Bellini la 185 de ani de la premiera absolută la Teatrul alla Scala din Milano.
Duminică, 31 iulie, cu Mariana Nicolesco în scenă, va avea loc Concertul Master Class în care vor da măsura progreselor făcute şi vor fi aplaudaţi toţi participanţii la ediţia 2016 a Cursurilor de Măiestrie Artistică.
Evenimentele sunt organizate de Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii, Primăria Brăila, Consiliul Municipal Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Teatrul Maria Filotti, CJCPCT Brăila.
"Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul"
După cuvintele de mulţumire adresate organizatorilor şi bucuria de a se reîntâlni cu talente ale cântecului din ediţiile anterioare, cu teatrul brăilean, superb restaurat, dar şi cu voci noi, care bat la porţile afirmării, Mariana Nicolesco şi-a manifestat bucuria de a fi alături de tinerii care se apropie de marile tradiţii ale artei cântului cu dorinţa de a se autodepăşi, astfel încât, pe 31 iulie fiecare să fie mândru că la Concertul Master Class va fi cântat mai bine ca oricând.
"Manifestările Darclée, Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto sunt etaloane mondial recunoscute ale altitudinii la care este chemată să se afirme arta şi Brăila trebuie să fie mândră de acest lucru, de excepţionalitatea şi unicitatea manifestărilor noastre, adevărată salvare a valorilor supreme pe care fiinţa umană le aşteaptă de la artă, într-o epocă în care cultul urâtului, pretins expresiv, tinde să domine lumea.
Iar noi putem afirma că este o imensă împlinire aceea că mulţi tineri artişti lirici care au urcat pe scenă aici, pentru prima oară, strălucesc în cariere naţionale şi internaţionale.
Crezul nostru dintotdeauna, că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul, şi-a dovedit, astfel, în atâtea şi atâtea împrejurări puterea atotbiruitoare, revelând valori supreme, sacre, mai importante decât oricând într-o epocă de conflicte cum este epoca noastră.
Arta sacră a cântului triumfă aici, şi sunt fericită să aducem publicului brăilean, la finele străduinţelor noastre din aceste zile, bucuria muzicii şi a cântului. Onorăm astfel numele Haricleei Darclée şi deschidem orizonturi noi tinerelor talente promiţătoare, confirmând încrederea tuturor şi Înaltul Patronaj UNESCO ce ne-a fost acordat", a subliniat Mariana Nicolesco în deschiderea acestui eveniment.