"S-au delimitat clar partidele de dreapta şi cele de stânga" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"S-au delimitat clar partidele de dreapta şi cele de stânga"

Constantin Dumitriu, liderul PDL Brăila, consideră că proaspăt formata Uniune Social-Liberală este un lucru de bun augur pentru PDL, deoarece aduce o departajare clară a polilor doctrinari pe scena politică românească - în sensul că, la ora actuală, susţine Dumitriu, PDL reprezintă singurul reper al dreptei politice româneşti.

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful PDL Brăila a ţinut să felicite "mariajul" politic încheiat între PNL-PSD-PC, iniţiind o şarjă cinică la adresa USL.

"Doresc să felicit tinerii căsătoriţi, adică PSD-ul şi PNL-ul, pentru că şi-au oficializat, în sfârşit, concubinajul în care trăiau până acum. Este o familie tânără, nouă. Mai am doar o curiozitate: mă întreb cine va sta deasupra. Evident, vorbesc din punct de vedere doctrinar. Sunt foarte curios să aflu acest lucru. De asemenea, mă întreb cine este «doamna» şi cine este «domnul» din acest mariaj. Mă bucur că această căsătorie s-a oficializat şi la Brăila. Sunt convins că, în curând, o să-i vedem pe domnul Stancu şi pe domnul Varga, sforarul din umbră al PNL Brăila, plimbându-se la braţ pe străzile din Brăila, ca să numere câte gropi sunt sau să admire mizeria care este în oraş. Bineînţeles, şi domnul primar Simionescu cu domnul viceprimar Dănăilă. Pe ei nu ştiu dacă o să-i văd la braţ, dar poate se vor plimba şi ei de mânuţă, ca să admire şi ei mizeria oraşului. Una peste alta, mă bucur că s-a întâmplat acest lucru, deoarece s-au delimitat clar partidele de dreapta şi cele de stânga. Pe dreapta rămân PDL şi UDMR-ul, iar pe stânga USL-ul", a declarat Constantin Dumitriu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro