S-au “jucat” până s-au lovit cu cuțitul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-au “jucat” până s-au lovit cu cuțitul

• doi colegi de clasă de la Liceul “Anghel Saligny”, în vârstă de 15 ani, au fost protagoniștii unui scandal petrecut în zona școlii • unul dintre aceștia l-ar fi înțepat cu un cuțit în picior pe celălalt, însă agresorul ar fi declarat în fața polițiștilor că “nu s-au luat de la ceva” și că sunt prieteni

 

Doi adolescenți de 15 ani, prieteni și colegi de clasă la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”, au fost protagoniștii unui scandal petrecut marți, 8 noiembrie, în zona unității de învățământ. Concret, se pare că cei doi elevi glumeau unul cu celălat, iar la un moment dat unul dintre ei a scos un cuțit cu care și-a înțepat colegul în picior. Potrivit declarațiilor făcute de conducerea liceului, cei doi băieți au susținut în fața Poliției că nu “s-au luat de la ceva”, iar totul “a fost un gest”.

“S-a petrecut un astfel de incident în afara școlii. Ei sunt elevi care învață la liceul nostru, la școala profesională. Sunt colegi de clasă, prieteni, amici și undeva la doi pași de școală, la magazin, unul dintre ei, nu că l-a înjunghiat, nu e vorba de înjunghiere, dar cu un vârf ascuțit l-a înțepat pe colegul lui. A venit Poliția, a făcut investigațiile. Nu știu dacă s-au luat de la ceva. Nu a fost nici măcar o ceartă. A fost un gest. Ei au și zis, că nu s-au certat, că nu s-au luat de la ceva. Ei sunt prieteni. Băiatul care i-a provocat această înțepătură chiar a declarat în prezența Poliției că ei se înțeleg foarte bine și că sunt prieteni. De când sunt la noi în școală cei doi elevi nu ne-au cauzat probleme și nu s-a ajuns la astfel de situații”, ne-a declarat prof. Adriana Dumitrescu, directoarea Liceului Tehnologic “Anghel Saligny”.

Poliția a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la incidentul petrecut și a deschis cercetările.

“Din primele cercetări se pare că un minor, în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla într-un părculeț de copii din zona intersecției străzii Gării cu strada Roșiori, în pauza dintre cursuri, l-ar fi înțepat cu un cuțit, în zona posterioară a piciorului stâng, pe un alt minor în vârstă de 15 ani, din Brăila, ambii fiind colegi în cadrul aceleiași instituții de învățământ din municipiu. După săvârșirea faptei, minorul în vârstă de 15 ani, ar fi revenit la cursuri. Minorul agresat a suferit leziuni, motiv pentru care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat autorul minor în incinta instituției de învățământ de pe raza municipiului, iar într-o borsetă, asupra unui minor în vârstă de 14 ani, coleg al celor doi minori implicați în eveniment, a fost găsit un cuțit care se pare că ar fi fost folosit la săvârșirea faptei”, a transmis Poliția printr-un comunicat de presă.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro