Până în toamnă, în cartierul Lacu Dulce, se vor termina de construit fundaţiile a 3 noi blocuri ANL. Cel puţin aşa speră primarul Aurel Simionescu care a declarat că s-au început deja lucrările la aceste locaţii şi că, până în toamnă, ar trebui să se ajungă la cota 0, adică la nivelul solului. "După ce vom ajunge la acest nivel, lucrările vor creşte în mod diferenţiat, pentru că decât să avem câte o cărămidă la toate blocurile, mai bine terminăm apartemente întâi în unul, apoi în restul. O să crească etapizat şi la fel le vom da şi în folosinţă. Presiunea celor care au locuit în case naţionalizate şi care acum a trebuit să le părăsească este foarte mare şi trebuie să acţionăm cât de repede putem", a mai adăugat edilul şef.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.