O echipă de cercetători europeni a realizat o analiză acustică profundă a spectrului vocal al lui Freddie Mercury, solistul grupului Queen, prezentând detaliile în revista Logopedics Phoniatrics Vocology.
În cadrul studiului frecvenţei vocale şi vibrato-ului cântăreţului, Christian Herbst şi colegii săi au ascultat câteva ore de arhive de conversaţii şi melodii. Au utilizat chiar şi o cameră ultrarapidă pentru a filma laringele unui cântăreţ care a încercat să reproducă tehnicile lui Mercury.
Cercetătorii nu au reuşit în cadrul studiului să demonstreze că solistul grupului Queen putea cu adevărat să cânte pe patru octave, cum cred unii, dar confirmă că Freddie Mercury avea în mod natural mai degrabă voce de bariton. „A fost probabil un bariton care cânta ca un tenor, cu un excepţional control al producţiei sale vocale", se arată pe site-ul Science Daily, care adaugă că Mercury a refuzat un duet de operă ca bariton cu soprana Montserrat Caballe.
Cu ajutorul camerei care a filmat laringele cântăreţului rock cu 4.000 de planuri pe secundă, echipa lui Christian Herbst a putut studia distorsiunile intenţionate ale vocii la care recurgea Mercury. S-a dovedit că, în unele cazuri, tehnica sa vocală se apropia de cea utilizată de călugării tibetani, care fac să le vibreze benzile ventriculare (falsele corzi vocale) pentru a reda armonia inferioară. Benzile ventriculare nu sunt folosite de obicei în cântecul clasic. Oamenii de ştiinţă au mai descoperit că Mercury avea un vibrato mai neregulat şi mai rapid decât majoritatea cântăreţilor.
Cercetătorii arată că felul în care utiliza armonia inferioară (sau sub-armonia) îi „permitea să creeze impresia unei emisii de sunete împinse la limită, fiind folosită cu mare fineţe".
